Cleo de la 5 la 7 (Cleo de cinq a sept) este o pelicula despre doua ore din viata unei femei, doua ore care atarna greu, dureros, in asteptarea confirmarii sau infirmarii diagnosticului de cancer gastric. Este incredibil cate se pot intampla in numai 120 minute din viata unui om, in ceafa caruia sufla rece perspectiva mortii. Precum ceasurile topite ale lui Dali, Cleo este un portret devastator al lui nu mai am multa vreme…
Cel mai bun film al belgiencei Agnès Varda, care foloseste fiecare coltisor de cadru pentru a-l umple pana la refuz cu atmosfera pariziana in care se scufunda protagonista: cafenele, franturi de conversatie, scene stradale…soptindu-ti ca lumea din jur, toata, de la ochiul acela de cer din coltul retinei si pana la ultimul fir de praf de pe caldaram, va exista si dupa tine… si fara tine… sprintena, fermecatoare, vie…
Si totusi, filmul dureaza numai 90 minute…
||| Cleo de cinq a sept (1962) | 90 minute | Nota IMDb: 7,79 |||
>
Alte filme de colectie mai gasiti AICI.
Cămăraş de lumini 
cancerul face multe ravagii si azi, dar parca nici nu ne pasa, tratamentul medicamentos lipseste , medicii ridica din umeri, pacientii sunt rugati sa-si faca singuri rost de cele necesare tratamentului, cine are rude prin strainatae cu bani si bunavointa isi mai poate prelungi cosmarul, ca pana la urma se pare ca nimeni nu scapa, doar isi usureaza putin durerea
Off topic, pt camely: cancerul e o boala care se trateaza. Statisticile internationale arata si cifre de 90%. O conditie este: sa fie diagnosticat din timp. O alta conditie de reusita a tratamentului dar si de preventie o reprezinta modul de viata, alimentatie.
Conteaza f. mult si psihicul, dar si gradul de informare a pacientului/omului obisnuit.
Sunt multe alte boli cu o rata de supravietuire mai mica decat cancerul, si trebuie privita astfel.
O documentare de specialist, si sfaturi si constatari frumoase le citii pe desprecancer.com
On topic: am vazut filmul acum multi ani. E acel contrast intre alb-negru, si realitatea actuala, intre tensiunea interioara si imaginea simpla a vietii pe care o vede eroina ( rochii/palariile admirate in vitrina).
trebuie neaparat sa-l vad, m-ai facut curioasa!
multumesc! Un weekend minunat îti doresc!
Cred ca e un film interesant. Probabil ca viata devine, brusc, extrem de frumoasa si de interesanta pentru cei care risca sa afle ca nu mai au mult de trait; toate „fleacurile” devin importante…
Nu cunosc filmul, pare unul dintre acelea din care inveti intr-adevar ceva despre oameni.