Avortul post-partum: de la infanticid la arta jupuirii

Acum cateva saptamani Journal of Medical Ethics a publicat un articol extrem de controversat, intitulat After-birth abortion: why should the baby live?, in care doi filozofi utilitaristi, Alfredo Giubillini si Francesca Minerva redefineau conceptul de persoana, pentru a justifica infanticidul.

INFANTICÍD, infanticiduri, s. n. (Jur.) Ucidere a propriului copil; pruncucidere. ♦ Ucidere a unui copil.

Media romaneasca ne-a livrat stirea de pe tabloidele britanice. Reactiile blogosferei au fost anemice, comentariile pertinente (cu mici exceptii) au lipsit cu desavarsire, probabil dintr-o reluctanta de a lua in serios fantasmagoriile celor doi „specialisti” in bioetica mortii. Noi am citit articolul si am ajuns la concluzia ca Josef Mengele n-a murit, ci s-a autoclonat in filozof si propovaduitor al culturii mortii. Ne-am zis ca lipsa de reactie a blogosferei e consecinta fireasca a necunoasterii argumentelor patologice invocate de autori in favoarea infanticidului, asa ca ne-am hotarat sa vi le facem noi cunoscute in randurile ce urmeaza. Atentie: va trebuie stomacuri tari!

Justificarea avortului – un lung preambul, intunecat si emetizant

Giubillini si Minerva incep partea introductiva, amintindu-ne de una din situatiile in care cei mai multi romani ar accepta avortul, si anume cazul in care copilul s-ar naste cu o boala genetica grava [1], dupa care se grabesc sa justifice si pe cel practicat asupra unui fetus perfect sanatos, prin furnizarea urmatorului scenariu: femeie casatorita, multipara, gravida din nou, amenintata cu spectrul despartirii daca are de gand sa pastreze copilul. Simtindu-se neajutorata si incapabila de a-l creste singura pe micut, femeia e perfect justificata, in opinia autorilor, sa avorteze, de dragul sotului si al copiilor pe care ii are deja. Trebuie sa se grabeasca, insa, pentru ca are la dispozitie, conform legislatiei actuale un timp limitat sa scape de nedorita sarcina [2].

Autorii ne imbrancesc apoi, fara pic de delicatete, pe scarile intunecoase si intortocheate ale gandirii patologice, afirmand nonsalant ca aceleasi conditii care justifica avortul ante-partum se pot aplica si post-partum (dupa nastere). Cu alte cuvinte, ne putem imagina acelasi scenariu: femeie casatorita, multipara, gravida din nou, amenintata de barbat cu divortul daca vrea sa pastreze copilul, numai ca amenintarea vine prea tarziu, pentru ca femeia e in durerile nasterii. Prin urmare, aflandu-se, dupa parerea autorilor, in aceeasi situatie ca cea expusa anterior, femeia e la fel de justificata, de dragul sotului si al copiilor pe care ii are deja, sa avorteze chiar si dupa ce a nascut. Termenul medical se numeste infanticid sau pruncucidere, dar Giubillini si Minerva insista in utilizarea cinicului oximoron avort post-partum sau avort dupa nastere. Vom vedea mai incolo ce argumente penibile aduc autorii pentru a forta impunerea noului termen.

Ce urmeaza e parca desprins dintr-un cosmar distopic: intelegerea cu obstreticianul se face fara cuvinte, femeia semneaza niste hartii, nu inainte de a fi mangaiata verbal si asigurata, cu zambetul pe buze, ca micutul nu va simti nici o durere. Mai trebuie si sa-si dea sau nu acordul cu recoltarea organelor interne ale copilului (in cazul in care ar putea fi utile altora), dupa care proaspatul nascut, care pana atunci era incalzit, curatat si examinat de neonatolog, este luat si dus in alta incapere, unde un inger al mortii cu acte in regula, un Shirō Ishii, cetatean onest, platitor constiincos de taxe si impozite, ii va administra un cocteil dintr-un barbituric, un blocant neuromuscular si nitica clorura de potasiu (KCl). Ulterior, ramasitele nou-nascutului sunt incinerate. La randul ei, femeia, moral-inocenta, este dusa la salon, unde sotul o asteapta zambind cu un buchet de flori. Bratul legii e amputat, catusele s-au topit….

Propovaduind eugenia

Utilitaristi pana in maduva oaselor, autorii gasesc de cuviinta ca e momentul prielnic sa se planga de ineficienta screeningului prenatal, o metoda moderna de eugenie foarte draga clanului Rockefeller, prin care se detecteaza trisomiile 21 (sindromul Down), 18 (sindromul Edwards) si 13 (sindromul Patau) in primele saptamani de sarcina, pentru a putea permite posibilitatea avortului in conditii legale.  Conform registrelor europene din 2005-2009, doar 64% din sindroamele Down au fost detecate prin aceasta metoda. Cu alte cuvinte, numai in Europa s-au nascut in perioada mentionata nu mai putin de 1700 de copii cu sindrom Down, in conditiile in care mamele lor trecusera cu brio screeningul prenatal. Convinsi fiind ca gravidele ar fi avortat fara regrete, daca ar fi aflat ca propriul copil are sindrom Down, autorii sunt revoltati ca legislatia actuala obliga parintii sa pastreze copilul cu Down si ca nu exista optiunea legala de a-l ucide imediat dupa nastere.

Cand filozofii nu pot schimba lumea, schimba intelesul cuvintelor

Desi recunosc ca e doar un alt oximoron pentru pruncucidere, autorii propun utilizarea termenului de avort post-partum pentru ca, din punctul lor de vedere, nu exista nici o deosebire intre statusul moral al nou-nascutului si cel al fetusului: amandoi nu sunt persoane, ci persoane-in-devenire, prin urmare nu au aceleasi drepturi precum dumneavoastra, de exemplu. Nefiind inca persoane, si unul si altul pot fi avortati, fara riscul urmaririi penale.

Cu alte cuvinte, autorii sustin ca uciderea unui nou-nascut ar trebui permisa in toate circumstantele in care avortul este permis. Ei argumenteaza si ca termenul de avort post-partum nu poate fi sinonim nici cu eutanasierea, pentru ca uciderea nu se face in interesul copilului, ci al familiei si/sau societatii, pentru care nou-nascutul e o povara, o pacoste, o piatra de moara.

Sminteala suprema

In opinia autorilor, avortul pre- sau post-partum nu poate fi pus pe picior de egalitate cu omorul unei persoane. Motivul este ca, spre deosebire de omor, actul de prevenire, prin anihilare, a fetusului (avortul) sau nou-nascutului (infanticidul) de a deveni o persoana (in sensul moral al cuvantului) nu reprezinta o piedica pentru nimeni de la a-si indeplini menirea/scopul in viata, pentru ca atat fetusul cat si nou-nascutul, nefiind inca persoane, nu au capacitatea de as fi formulat vreo menire sau scop in viata.

In rezumat, cele 2 conditii care ar justifica uciderea unui nou-nascut ar fi :

  1. Statusul moral al nou-nascutului este identic cu al fetusului, adica nici unul nici celalalt nu pot fi considerati persoane in sensul moral al cuvantului;
  2. Nu e posibil sa-i faci rau unui nou-nascut atata timp cat nu-i dai sansa/il previi sa devina o persoana in sensul moral al cuvantului. Cu alte cuvinte, ucigand ceva ce nu a devenit inca o persoana, nu numai ca e nu e condamnabil dpdv moral, dar nu poate fi nici rau sau dureros pentru cel omorat, acesta nefiind inca o persoana!!!

Echivalenta morala a fetusului si nou-nascutului

Autorii sustin ca fetusul si nou-nascutul sunt echivalenti dpdv moral, pentru ca nu poseda inca acele proprietati care sa justifice atribuirea dreptului de  a trai unui individ. Amandoi sunt fiinte umane si persoane in curs de devenire, dar nu sunt persoane per se, ori numai acestea din urma au dreptul moral de a trai. In viziunea autorilor, o persoana este o fiinta, om sau animal, capabila sa atribuie valoare propriei existente, in asa fel incat, privarea de dansa sa reprezinte o pierdere pentru individ. Ai dreptul la viata numai din momentul in care esti constient si ranit de faptul ca poti fi deposedat de viata (omorat). Potrivit definitiei, unele animale (primatele, cetaceele, elefantii) si retardatii mental sunt persoane, deci au dreptul la viata, insa oricare individ care nu e in stare sa atribuie valoare existentei proprii (fetus, nou-nascut) nu poate fi numit persoana in sensul moral al cuvantului.

Cu alte cuvinte, faptul de a te fi nascut om, nu-ti da automat dreptul de a trai. Trebuie sa devii intai o persoana. In Romania avortul este legal, cu alte cuvinte, legislatia romana nu considera fetusul o persoana, el  neavand acelasi drept la viata ca dumneavoastra. Prin extensie, mamele care si-ar omori pruncii dupa nastere, pana ca acestia sa devina persoane, ar fi exonerate de orice vina.

Dreptul la viata si bunastarea persoanei

Dar daca mamele noastre ar fi hotarat sa ne avorteze? Nu ne-ar fi facut un rau, prin simplul fapt ca nu ne-ar fi dat posibilitatea sa devenim persoane cu drept la viata? Raspunsul celor doi filozofi este un raspicat nu, pentru ca, in opinia lor, este un non-sens sa afirmi ca faci rau unei fiinte umane, impiedicand-o sa devina o persoana, de vreme ce a face rau presupune necesitatea experimentarii acelui rau, pe care numai o persoana o poate face. Ori fetusii si nou-nascutii nu sunt persoane, deci omorirea lor nu poate fi considerata un rau, de vreme ce nu sunt in stare sa-l experimenteze. Daca omori un vecin, ii faci un rau, pentru ca vecinul e o persoana. Daca omori un fetus sau un nou-nascut, nu faci rau nimanui, de vreme ce nici unul, nici celalalt nu sunt inca persoane. Iar daca nici unei persoane nu i s-a facut nici un rau, atunci nici raul nu exista!!!

Negand atribuirea unei valori intrinseci vietii umane, fideli principiului utilitarist care spune ca singurul scop al actiunilor persoanei trebuie sa fie maximizarea fericirii proprii si nimic altceva, autorii incearca sa ne convinga si ca intre bunastarea persoanelor actuale (parinti, familie, societate) si invocatul drept al fetusului si al nou-nascutului de  a se dezvolta intr-o persoana cu drept la viata, intotdeauna va prima bunastarea primilor. De ce? Pentru ca fericirea acestora ar putea fi periclitata si de simpla prezenta a unui nou-nascut chiar sanatos, care are nevoie de resurse, bani si ingrijire, lucruri pe care familia poate nu mai e in stare sa le ofere la momentul nasterii. Sa ne imaginam ca Smaranda si Costel vor un copil, ea ramane gravida, dar situatia lor financiara se deterioreaza in luna  a 9-a, facand dificila cresterea copilului. Solutia filozofica utilitarista este uciderea micutului in primele zile de la nastere, pentru ca ar fi mai importanta bunastarea Smarandei si a lui Costel decat viata copilului pe care si l-au dorit.

Dreptul la viata al fetusului si al nou-nascutului nu poate fi invocat intr-o societate utilitarista, in care hedonismul si angoasa pierderii fericirii materiale sunt paradigme. Infanticidul nu e altceva decat o extensie a avortului, ca unealta de prezervare a acestei fericiri maligne. Nu trebuie sa existe oprelisti, sustin autorii, cand e vorba de beneficiul societatii actuale.

 Pruncucidere sau adoptie?

Dar poate ca e mai bine sa fie dati spre adoptie daca nu sunt doriti, in loc sa fie ucisi? Replica filozofilor e din nou un cinic nu, argumentand ca in urma adoptiei mama ar putea suferi de distres psihologic, pentru ca si-ar tot imagina ca acel copil se va intoarce intr-o buna zi la ea. In cazul omorului, , insa, mustrarile de constiinte s-ar evapora intr-un timp mai scurt, pentru ca mama e pusa in fata unui act ireversibil. Fideli principiului intietatii bunastarii mamei (persoanei actuale), autorii recomanda fara menajamente uciderea adoptiei.

Somnul ratiunii si logica absurdului

Considerand non-persoane anumite clase de fiinte umane, autorii cad in plasa argumentului semantic. In DEX sau oricare alt dictionar din lumea asta mare si nebuna gasim aceeasi definitie pentru persoana:

PERSOÁNĂ, persoane, s. f. 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins.

Dupa cum se poate bine observa, nu se face nici o distinctie intre finta umana, individ, om si persoana cand descriem un membru al speciei Homo sapiens, ele fiind sinonime, deci cu drept egal la viata.

Afirmatii de genul orice non-persoana poate fi ucisa daca reprezinta o povara pentru mama, familie, societate este un argument non-sequitur (concluzia nu rezulta din premise). Mai mult, autorii sustin ca anumite clase de fiinte umane (fetusi si nou-nascuti) nu sunt persoane dpdv moral, fara sa aduca nici o dovada pentru a-si sustine punctul de vedere. In logica, o astfel de eroare se numeste petitio principii (ceea ce urmeaza a fi explicat este presupus pe parcursul explicatiei ca un lucru cunoscut). O alta eroare logica la care s-au dedat autorii este afirmarea consecventului (Numai o non-persoana poate fi ucisa legal. Fetusii si criminalii sunt ucisi legal. Prin urmare fetusii si criminalii nu sunt persoane.).

Minunata lume utilitarista

Giubillini si Minerva nu sunt primii care abordeaza acest subiect controversat. Ei remonteaza, la ceas aniversar, o tema pe care Michael Tooley [3] a tratat-o pentru prima oara acum exact 40 ani. 13 ani mai tarziu, Peter Singer si Helga Kuhse, corifeii bioeticii utilitariste si mentorii celor doi autori, recomandau in Should the Baby Live?: The Problem of Handicapped Infants  uciderea tuturor copiilor nascuti cu handicap, de preferat in primele 4 saptamani de la nastere. Noutatea absoluta este ca azi, Giubillini si Minerva, folosind o argumentatie patologica, ce abunda de erori logice, pledeaza pentru uciderea, tot in primele zile dupa nastere (pana infantul nu devine persoana cu drept la viata, moment in care ucigasul intra sub incidenta legii) si a nou-nascutilor sanatosi, pentru cele mai triviale motive! Mai mult, recomanda uciderea in favoarea adoptiei!

Elucubratiile halucinante expuse aici nu sunt doar alte opinii aruncate intr-o revista de bioetica, in numele dreptului la libera exprimare. Articolul a starnit un val de proteste din partea lumii medicale, insa Singer mentorul si promotorul  uciderii copiilor nascuti cu handicap s-a ridicat si a luat apararea autorilor. Acelasi Singer, sustinator al zoofiliei delicate [4], ale carui pareri cantaresc foarte greu in luarea deciziilor intr-o groaza de comitete in care este membru. Periculozitatea publicarii articolului lui Giubillini si Minerva consta in faptul ca poate declansa schimbarea politicilor publice si in cele din urma, legalizarea pruncuciderii. Inceputul l-ar putea face o societate foarte liberala, cum ar fi cea olandeza, de exemplu, Olanda fiind singura tara din lume unde exista, din 2004, un protocol de eutanasiere [5] a nou-nascutilor considerati grav bolnavi.

Sustinand ca intre fetus si nou-nascut nu exista nici o diferenta din punct de vedere moral-filozofic, autorii dau astfel dreptate opozantilor avortului, pentru care tocmai aceasta identitate morala ii determina sa se opune unei astfel de practici. Nici una din tabere nu neaga ca acestia ar fi fiinte umane. Diferenta fundamentala este ca unii le considera, iar ceilalti le desconsidera calitatea de persoane. Identitatea morala intre fetus si nou-nascut si faptul ca infanticidul e interzis inca in lumea de azi sunt motive suficiente pentru a cere raspicat interzicerea avortului.

Lup in blana de oaie

Se poate propovadui omorul in numele fericirii? Se poate. Giubillini si Minerva au demonstrat-o, impingand in premiera acceptarea culturii mortii pana dincolo de momentul nasterii. Ei stiu ca, daca vrei sa schimbi lumea, trebuie mai intai sa schimbi sensul cuvintelor. Raul, pentru a fi acceptat de societate, trebuie mai intai ascuns in pielea unui oximoron.

Traim vremuri amare, in care e acuta nevoie de specialisti in arta jupuirii!

NOTE

[1]. Ultimul sondaj al Fundatiei Soros Romania avand ca subiect dreptul la avort a scos la iveala ca din cei 44% care ar fi de acord cu avortul numai in conditii speciale (fata de 19% care l-ar sustine fara rezerve in orice imprejurare), 9 din 10 au precizat ca l-ar accepta daca ar sti ca micutul s-ar naste cu o boala genetica grava.

[2]. Dupa legea romana, primele 14 saptamani de sarcina.

[3]. Primul care a sustinut ca atat fetusul cat si nou-nascutul nu au dreptul la viata, nefiind persoane din punct de vedere moral, a fost Tooley M., in [Abortion and infanticide. Philos Public Aff 1972;1:37-65]. Giubillini si Minerva citeaza la greu din Tooley, fiind de acord cu toate afirmatiile sale.

[4]. Peter Singer, Heavy Petting. Nerve 2001.

[5]. Protocolul Groningen.

Acest articol a fost publicat în Doftori, spițeri, beteșuguri, Sub vremi, Zgâiri în blidul altora și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Avortul post-partum: de la infanticid la arta jupuirii

  1. Victor spune:

    Ăştia trebuie izolaţi să nu poată influenţa mamele cu prostiile lor.

  2. cammely spune:

    trista arta jupuirii
    dar nu sunt eu in masura sa judec pe nimeni

  3. GENO spune:

    Un screening care sa depisteze non-persoane precum Giubillini si Minerva, nu exista ? Cred ca am ajuns intr-o etapa de evolutie in care tot mai multi isi neaga conditia.

  4. sandymanuela spune:

    Reblogged this on Sandymanuela's Blog and commented:
    Ideile unor filozofi frizeaza nebunia. Un post foarte bine structurat.
    Oare aceasta este societatea in care ne dorim sa traim?

  5. Radu spune:

    Ce mai poti sa zici dupa elucubratiile unor asemenea minti ?!
    -Mama prostilor e mereu gravida si mai naste si cite un Giumbilini dupa ce l-a facut mare pe Mengele.

De te frige la degete

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s