Romania neimblanzita

Reclame
Publicat în Fiarele pământului, Firimituri de ţară, Sub vremi | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Praznicul Nasterii Domnului. Privegherea de toata noaptea in Sfantul Munte

Această prezentare necesită JavaScript.

Publicat în Datini, obiceiuri, rânduieli, Sub vremi, Zgâiri în blidul altora | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Mergeti cu colinda, oameni buni!

De vreo cativa ani incoace, tata si-a facut un obicei curios pentru ziua de Ajun: tine socoteala colindatorilor care-i bat la usa. Are un carnetel cu coperti scorojite, intre filele caruia pune banii de dat (bancnote de cupiura mica, preschimbate din vreme la banca) si unde noteaza cu seriozitate de contabil numarul, etnia (roman sau tigan), varsta (dupa ochi), daca a cantat solo sau in grup si daca-i noua colinda (recunoaste vreo cateva duzini de colinde). La sfarsit, tarziu in seara, cand isi pierde orice speranta ca-l va mai colinda careva, isi trage ochelarii pe nas si le socoate numarul. Sta o vreme pe ganduri, ofteaza scurt, pune carnetelul la naftalina pana la urmatorul Ajun si se duce la culcare.

– Baiete, uite aici cifrele! imi zice-ntr-un an si bate scurt cu palma dreapta-n coperta prafuita. De la an la an colinda din ce in ce mai putini copii, auzi tu? O sa vina vremea cand o sa stau cu urechea lipita de lemnul usii, ca de capacul cosciugului, zice, asteptand sa impunga careva cu destu-n sonerie si sa ma intrebe daca primesc cu steaua…Unuia ca asta o sa ajung sa-i dau atunci cozonac si friptura si 100 de lei din pensia mea, numai ca mi-a colindat…

Zambesc amar stiind ca are dreptate. As fi putut sa-i dau iar explicatii savante, cum incercasem in alti ani, ca-i din cauza ca a imbatranit cartierul, ca-n Romania de azi 7 din 10 sunt adulti in toata firea si e normal sa nu mai colinde (aici mi-ar fi dat un upercut a la Bute, aratandu-mi-l pe Lese si intrebandu-ma de ce-i firesc ca adultii sa nu mai colinde), ca-n Romania se nasc tot mai putini copii de la an la an… ca parintii nu mai au vrere sau vreme sa-si invete beizadelele a colinda, ca asa-s vremurile… dar explicatiile mele nu i-ar fi folosit la nimic, ba l-ar fi scos din tatani. Asa ca am tacut. Tata era martorul unui fenomen care-l intrista profund si ar fi vrut sa poata face ceva…

Definitia colindatorului adevarat dupa Grigore Lese: Daca are 55 de ani, inseamna ca el de 52 de ani umbla tat anul si colinda tat satul – de la varsta de 3 ani. Ala-i colindatorul.

– Mai tii minte, ma-ntreaba parca cu infrigurare, cum stateati la coada sa-l colindati pe popa Ghighi, pe alde Ciopraga, Simion, Buzatu sau pe vaduva lui Bulai, aia de-i mirosea toata casa a zaharicale? Auzi, domnule, stateau la coada la colindat…repeta iar, ca pentru sine tata.

 – Mai tin, zic, cum sa nu tin…si mi-aduc aminte ca exact asa era colinda copilariei mele, cu ploaie, cu ger, cu saracie, cu colac mancat pe ninsoare…Dar nu era vreme in an in care sa fiu mai fericit…N-am incotro si ma vad nevoit sa-l imbunez cumva pe tata:

– N-are cum sa vina vremea aceea, tata, c-o sa te colinde nepotii, zic eu.

– Nepotii ma colinda, ii drept, da’ pe dinauntrul usii, zice. Eu vorbesc de cei care-s pe dinafara…Uite, anul trecut au fost la usa 12, acum doi ani 18, acu tre ani fix 15. Cam jumatate erau copii de rumani, nici unul mai mare de 10-12 anisori, de pe-aici, din cartier. Frumosi, rosii in obraji, da’ vin cu aceleasi colinde… Cealalta jumatate is toti tigani, unii vlajgani in putere, tiganci cu puradeii dupa ei…imbracati mai mult in zdrente, vai de mama lor, da’ vin tot cu alte colinde, de care habar n-aveam…se opreste, de parca ar fi uitat ceva.

– Si inca ceva, zice. Tiganii nu prea canta-n falset…

– Adica nu-s bongai, mestec eu in barbie…

– …si-s primii care vin si ultimii care pleaca…Oare cum o sa fie la anul? ma-ntreaba.

Dau din umeri si tac: o sa vina el si anul in care tiganii o sa aiba monopolul pe colinde…Imi inghit gandul si ma uit pe fereastra.

Azi e Ajunul Craciunului. Tata are bancnotele pregatite. A scos carnetelul de la naftalina, l-a tintuit pe frigider si s-a pus pe ciulit urechile la ce se petrece pe dinafara usii.  Mi s-a parut ca-i vad licarind in ochi o farama de nadejde… Asa ca fac un apel:

Mergeti cu colinda, oameni buni! Si daca v-ati nimerit pe la noi prin cartier, dati o raita si pe la tata!

Publicat în Datini, obiceiuri, rânduieli, Sub vremi | Etichetat , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mirifica Romanie – in alb si negru

Publicat în Datini, obiceiuri, rânduieli, Firimituri de ţară, Giuvaericale, Sub vremi | Etichetat , , , , | 1 comentariu

Așchii de zâmbet. Despre prostie ca păcat

Părintele Teofil Părăian este întrebat odată de un credincios:
-Părinte, prostia e păcat?
La care părintele răspunde, în stilul său caracteristic:
-Dragă, nu e păcat! Cum să fie păcat?! Prostia-i un năcaz!…

Sursa: Romeo Petrașciuc. 200 întâmplări nostime din viața Părinților. Editura Agnos, 2016.

Publicat în Hazuri, nazuri, chicoteli, Sub vremi | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Casa ca ordine a lumii

[…] O casă mare, cu etaj, făcută pentru mulți copii, este acum locuită doar de doi bătrîni care își tîrșîie papucii dintr-o cameră într-alta. Au păstrat odăile copiilor exact ca atunci cînd au plecat la facultate, pe cuverturi stau ursuleți de pluș, pe pereți afișe cu staruri rock. Bătrînii șterg praful de pe ramele fotografiilor cu infinită grijă, parcă le este teamă că o să-i sperie pe copii și aceștia nu vor mai suna de Paști și de Crăciun. Așază ursuleții în poziții confortabile, cu un surîs. După ce udă plantele, șterg praful și verifică telefonul să nu fi pierdut vreun apel, bătrînii își strîng vestele pe ei și se retrag în bucătărie, singurul loc cald din casă, acolo unde arde o sobă cu lemne. Centrala dă doar 10 grade. Dar merită, căci altfel cum poți să pui deoparte bani din pensie, ca să le trimiți copiilor acolo unde sînt, pentru că viața e grea printre străini, nu-i așa? În bucătărie citesc, fac de mîncare, vorbesc, scriu felicitări și adrese pe plicuri, dar, de fapt, așteaptă telefonul care-i anunță că or să vină copiii în vacanță, împreună cu nepoții, iar casa va fi din nou plină și veselă, și se vor auzi tropote pe scară, rîsete, gălăgie, iar ei se vor simți din nou tineri, ca atunci cînd au construit-o. Telefonul tace. Casa lor nu este altceva decît icoana fericirii trecute, și așa va rămîne pînă ce primul va muri, iar al doilea va merge la azil, căci copiii și nepoții preferă Bahamas. Ordinea casei este rînduiala așteptării continue, ritualul animării speranței, fără de care și ei, și casa s-ar preface, pe loc, în cenușă. […]

Sursa: Lorin Niculae, Casa ca ordine a lumii, Dilema Veche, nr. 754, 2-8 august 2018

Publicat în Amintiri din BabILon, Nația și populația, Sub vremi | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Sub zodia lupului. Despre iremediabila migratie a poporului roman

„Is preot la Patrauti din 2003. Asta inseamna ca mi-am inceput misiunea mea intr-un sat romanesc din Moldova inainte de intrarea in Uniunea Europeana. Am trait in Patrauti experiente dramatice vis-à-vis de migratia poporului roman.  Chiar daca Eliade spunea ca noi romanii suntem sub zodia lupului si intotdeauna migram, vreau sa va spun ca migratia pe care o traim astazi are o dimensiune absoluta fata de tot ceea ce s-a intamplat candva in migratia poporului roman. Am studiat fenomenul vis-à-vis de colonizarile nord-carpatice despre care s-a uitat si stiu ce spun.

Drama am simtit-o la nivelul copiilor. Am cunoscut copii care si-au vazut mama prima data la 14 ani, pentru ca era fugita si nu puteau sa se intalneasca. Cand am ajuns si noi sa intram in Uniunea Europeana, si-a vazut mama. El avea 14 ani. Nici macar nu mai credea ca are o mama, credea ca de fapt bunica-sa e mama lui, care l-a facut la batranete si ii e rusine sa spuna.

Am cunoscut primul val de migratie, cand ai nostri au plecat acolo si si-au lasat copiii acasa. N-a fost simplu, nici pentru ei, nici pentru copii… dar eu, ca preot intr-un sat romanesc din Moldova, spuneam, ei bine, isi fac o casa, o sa se intoarca.

Am cunoscut al doilea val de migratie, cand oamenii nostri s-au intors si si-au luat copiii si si-au vandut casele sau si le-au scos la vanzare. N-au cui le vinde. Si am cunoscut si cunosc felul in care se asimileaza romanii nostri in Spania, in Italia si peste tot. Dupa cum stiti, BOR are cea mai buna diseminare si institutii in interiorul diasporei. Colegii mei preoti mi-au aratat foarte bine ce se intampla.

Si atunci mi-am pus intrebarea si mi-am spus: bine, frate, ce mai e de facut in clipa asta, pentru ca sunt convins ca i-am pierdut in proportie de 80% pe toti cei care au plecat. Am studiat fenomenul de asimilare pe Cracovia si Lvov. Nu stiu daca stiti, dar a fost o colonizare masiva de romani in secolele XV-XVI in Halici, deci de la Cracovia pana la Lvov si asimilarea a fost masiva si iremediabila. Si atunci mi-am spus: haide  sa iconizam ce mai avem sau ce am avut, pentru ca macar oamenii astia si copiii lor sa intalneasca, intr-o forma sau alta, niste iconuri vis-à-vis de tara asta a noastra si sa nu le fie rusine cu ea. Sa vina macar sa o viziteze ca turisti. Si mi-am spus toata durerea si de aici s-a nascut cartea…”

Preotul cu pricina este Gabriel Herea din Patrauti, iar cartea la care face referire este Imparatul Alb. Povestea Muntilor Carpati. Fragmentul de mai sus este de la lansarea cartii, care a avut loc in octombrie 2018, la Ipotesti.

Publicat în Amintiri din BabILon, Meșteri și cârpaci, Nația și populația, Sub vremi | Etichetat , , , , , , , , | Lasă un comentariu