Ontologia familiei si decizia homosexuala

[…] Ideea unei decizii nu se referă aici la modul de a fi al homosexualului (fie el determinat genetic, fie el liber), ci la decizia de a apropria „căsătoria” modificând însuși conceptul acesteia. Și aici contradicția iubirii cu sexualitatea se poate rezolva subiectiv. Dar conceptul monogamiei este scindat în cele două sensuri ale „gamiei”: gamos (γάμος) înseamnă nu doar 1. căsătorie, ci totodată 2. fecundație (fuziunea gameților în acuplare proprie modului sexuat de reproducere). Astfel, în acest caz, deși contradicția poate fi rezolvată pe latura iubirii (sufletești) și a sexualității (naturale), această rezolvare nu progresează mai departe spre concept ci se blochează prin deschiderea noii contradicții: uniunea afectivă trece în uniunea corporală, dar totuși sexualitatea homomorfă nu trece natural în fecundație deci procreație.

Astfel, reconcilierea iubirii cu sexualitatea rămâne subiectivă adică nu poate în mod obiectiv să progreseze de la unificarea afectiv-corporală la realizarea ontologică a iubirii, adică la contopirea creatoare a dublei recunoașteri a iubirii (prin procreație) într-o obiectivare ontologică a acestei iubiri sub forma unei noi ființe, copilul, care să fie exact unitatea realizată a iubiților. Uniunea homosexuală este astfel abstractă, ea este unire a similarului (ὁμός, homós) spre deosebire uniunea heterosexuală care este concretă, ca unire a diferențelor (ἕτερος, héteros).

Aici disocierea sexualității de procreație nu este liberă și tehnică (prin metode artificiale contraceptive), ci este necesară și naturală (adică este în sine contraceptivă). Acest lucru trebuie privit ca limită obiectivă a naturii, dar cu tristețe, deoarece oricât de profundă ar fi iubirea celor doi, ea rămâne o iubire agenezică inobiectivabilă într-o nouă ființă care să fie tocmai contopirea celor doi. Iubirea lor nu este deci limitată politic (de către oameni răi la suflet), ci biologic (de către natura „oarbă”). Ca atare, limita naturală a sexualității agenezice (a lui doi care nu trece naturaliter în trei, deci a unei iubiri tragice care nu se poate uni decât afectiv-corporal, dar nu și ontologic), nu poate fi compensată decât prin mijloace artificiale: legale sau tehnice.

Blocajul triangulației ontologice (naturale) trebuie compensat printr-o triangulație empirică (artificială) – prin substituirea procreației (a fertilității ontologice – physis) cu aproprierea (legală) sau cu reproducerea tehnologică (techné). Deși critica viziunii heteronormative argumentează că familia naturală nu este naturală (= nu există un concept, sau deschidem indeterminat conceptul) ea cade permanent in fața forței de fier a contraloviturii conceptului și este condamnată își inventeze permanent familia contra-naturală bazată a priori pe nevoia compensării tragediei unei iubirii agenezice în mod 1. artificial-legal (adopția) sau 2. artificial-medical (reproducția medical asistată).

Atât adopția cât și mama-surogat sunt artificii destinate surmontării barierei absolute a disocierii naturale (nu artificiale) a sexualității de reproducere. Dar necesitatea unei mame-surogat atestă o familie-surogat – în nici nu caz o alternativă obiectiv echivalentă conceptului familiei. Spre deosebire de decizia agenezică, aici avem de-a face cu o fatalitate genetică, dorință barată și „conștiința nefericită” a unei imposibilități (bio)logice. Putem impune prin dictat legal să numim uniunea acestui cuplu „matrimonium” dar asta nu schimbă faptul că este doar contradicția pozitivată a unui matrimonium sine maternitas. Putem dicta să o numim „monogamie” dar știm că a priori este mai mult monos decât gamos – o veritabilă gamie fără gamie, sau mai precis: o copulație fără fecundație. Homosexualitatea este analitică, heterosexualitatea este dialectică. Copulația poate fi analitică (homós) dar fecundația este intrinsec sintetică (héteros) adică este sinteza creatoare a eterogenului (sau „fuziunea nucleară” a diferenței și „schematismul heter(ont)ologic” – singurul care mediază sinteza genezică a actului extremei seminale și cu potența extremei ovulare. […]

[…] Triangulația ontologică ca iradiere procreativă proprie familiei nu poate astfel rezulta din tautologia homomorfă care este repetiția aceluiași (homós). Iar reconstrucția in dictione a realității nu schimbă cu nimic realitatea (obiectul). Ea vizează schimbarea percepției realității adică subiectul – smulgând prin forță de lege recunoașterea care nu se poate impune prin forță de logos. În fine, consecința acestei limite ontologice este că această uniune, oricum o traducem în newspeak, necesită permanent completarea exterioară a ceea ce îi lipsește în interior dovadă clară a diferenței ireductibile între concept („familia naturală”) și torsiunea conceptului („familia artificială”). Ca atare, în loc să fie scop în sine (Zweck-an-sich) în misterului trinitar al nașterii, copilul (adoptat legal sau reprodus medical) devine mijlocul exterior destinat umplerii lacunei interioare a unei forme parțiale care se reclamă totuși echivalentul sau alternativa formei totale.[…]

Sursa: Contributors.

Reclame
Publicat în Buchea şi grămăticul, Datini, obiceiuri, rânduieli, Doftori, spițeri, beteșuguri, Meșteri și cârpaci, Sub vremi | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ineptie sau manipulare? Un text folosit politic

Intr-un text scurt publicat in Dilema Veche, domnul Andrei Plesu isi face publica pozitia in legatura cu participarea la referendumul din 6-7 octombrie, precizand urmatoarele:

[…] nu voi vota, pentru că e vorba de un referendum care, pe lîngă formularea ineptă din întrebare (cum să fiu de acord cu schimbarea constituției în general, adică să dau dreptul oricărui potentat rău-voitor să-mi modifice viaţa?!), valorifică în mod impur un interes politic în care nu cred, o anumită ignoranţă din rîndurile electoratului şi un capital de intoleranţă şi judecată tăioasă a „aproapelui” care n-are nimic de a face cu creștinismul.

Din cele 4 motive pe care domnul Plesu le insira ca stand la baza deciziei sale de boicotare a referendumului, 3 au o formulare suficient de vaga pentru a-i acorda circumstante atenuante. Unele texte se mai citesc si printre randuri, de aceea se poate trece cu vederea faptul ca domnul Plesu nu a dorit sa dea mai multe detalii in legatura cu acel interes politic in care nu crede, nici sa spuna mai pe sleau despre ce anumita ignoranta e vorba, la fel cum nu se cuvine sa se supere cineva pentru subtila insinuare ca cei care ar vota DA ar fi mai putini crestini decat domnia sa. Fiecare intelege ce vrea. Dar cel de-al patrulea motiv e fara echivoc, pentru ca se refera la formularea inepta din intrebarea de pe buletinul de vot.

Mi-e greu sa cred ca domnul Plesu nu cunoaste faptul ca forma întrebării de la referendum e stabilită prin lege, nefiind nicidecum la latitudinea guvernului, oricare ar fi acesta. Mai precis, Legea 3/2000 sau Legea Referendumului, prevede la articolul 7:

Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA“ sau „NU“ la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?

Cu alte cuvinte, indiferent de tema referendumului, întrebarea e una standard, stabilită încă din anul 2000. Pentru un om al literelor, orice formulare are riscul de a fi considerata inepta. Insa domnul Plesu leaga ineptia formularii de faptul ca intrebarea s-ar referi la schimbarea constitutiei in general si nu la revizuirea unei anumite parti a ei (in cazul de fata articolul 48). Se joaca domnia sa cu cuvintele sau pur si simplu nu reuseste sa faca diferenta intre o schimbare generalizata si una specifica?

Motivul pentru care domnul Plesu a scris acel text pare sa fi fost faptul ca domnia sa a dorit sa se dezica de anumiti insi care, folosindu-se de un text al sau mai vechi, l-ar asocia tabarei celor care vor spune DA la referendum. E scurt si pare scris pe fuga, de aceea nu e imposibil ca indignarea domniei sale sa fi fost formulata nefericit.

Dar tot asa de bine se poate ca domnul Plesu, un om al literelor care cunoaste puterea cuvantului scris, sa se fi gandit indelung la formularea ei, ceea ce inseamna ca a fost premeditata, cu scopul de a manipula acel segment al clasei mijlocii care i-a citit Parabolele.

Graba sau premeditare? Eu unul nu cred ca domnul Plesu s-a grabit vreodata.

Publicat în Buchea şi grămăticul, Datini, obiceiuri, rânduieli, Doftori, spițeri, beteșuguri, Kafka, frate!, Meșteri și cârpaci, Minciuni sfruntate, Nația și populația, Sub vremi, Trăsnăile presei | Etichetat , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Amintiri din BabILon. Potopul

0125-oha-1jpg-9dc841b15b55aab3 A nins peste BabILon. A nins mult, nemeritat și l-a potopit întru totul. L-a potopit acoperindu-i dojenitor goliciunea, mizeriile, păcatele, urâciunile cu care încearcă să urce îndărătnic la Ceruri. A nins atât de mult încât orașul a devenit neputincios, gângav, smerit sub presiunea colosală a milioanelor de tone de zăpadă. Fuga sa oarbă către progress s-a oprit, ca o mașină care se îneacă subit. Unde ți-e mândria, urbe? De decenii n-a mai nins atât de mult peste BabILon. Am întrebat pe alții, emigranți ca și mine, dar plecați mai de demult, dacă au prins un asemenea potop. Nu-și amintesc.  Am întrebat localnicii, mulți dintre ei cu sânge de emigrant în vine. Au dat din umeri. A nins atât de mult încât cerurile s-au plictisit să mai toarne vertical. A nins în valuri orizontale, în perdea, în hoarde, în tăvăluguri. În adulți s-a cuibărit neputința, apoi frica și o curioasă punere pe gânduri, asemenea celei pe care ți-o dă boala sau moartea cuiva drag. Singuri copiii au râs și și-au aruncat la propriu fețele în zăpadă. Era ca într-un film mut, pentru că greutatea ninsorii strivea sunetele. Nu-i auzeai râzând, dar le vedeai bucuria de pe fețe, curată, limpede, strigătoare la cer, ca o rugă de mulțumire.  Înfundați în omăt, dădeau din mâini și picioare cu-atâta frenezie, că ai fi jurat că nu-s copiii epocii plasticului, smartphonului și bolii mentale, ci o ceată de îngeri care coborâse vremelnic să facă țânci de zăpadă…

 

Publicat în Sub vremi, Zgâiri în blidul altora | Lasă un comentariu

În căutarea duhului pierdut al Crăciunului

[…] Oricine se uită cinstit în urmă, îşi va da seama limpede cât de mult ne-am schimbat. Iernile erau ierni, pentru că prea puţini dintre noi ştiam să murdărim albul curat al zăpezii naturii prin defrişări ilegale de păduri, prin gunoaiele aruncate la voia întâmplării, prin exploatarea zăcămintelor naturale doar pentru a ne îmbogăţi în chip ruşinos şi prin uciderea nesăbuită a animalelor pe cale de dispariţie din fauna ţării noastre. Colindele erau colinde, nu prilej de benchetuială și adorare a pruncului gastronomic din noi, ci de vestire, de slăvire şi cinstire a Pruncului născut în ieslea săracă a Betleemului. Ajunul Crăciunului era Ajun prin priveghere rugătoare şi postire sfântă, nu oboseală şi ghiftuială trupească care ne împiedică să participăm la slujba din ziua de Crăciun, considerată opţională şi puţin importantă. Mersul la biserică în ziua sfântă „când colindele se cântă”, era de la sine înţeles, implicând întreaga familie, cu mic cu mare. Simplitatea pregătirii pentru această sărbătoare era simplitate, nu risipă de energie în a cutreiera toate mall-urile pentru a ne satisface pofta după cele materiale. Moş Crăciun era Moş Crăciun, iar nu „crăciuni” cocacolizaţi de albul şi roşul reclamelor păcătoase agresive, nu „crăciuniţe” îmbrăcate tocmai pentru a ne murdări privirea şi inima. Povestea spusă copiilor despre naşterea Domnului în ieslea săracă a Betleemului cu Maica Domnului care caută sălaş pentru a naşte pe Pruncul Mântuitor, cu păstorii care primesc vestea din cer de la îngeri, cu magii care vin de la Răsărit, ca să-I aducă daruri şi să se închine Pruncului, căpăta valoare de credinţă, nu miros de legendă depăşită în care nu merită să credem. Convingerea şi trăirea că suntem contemporani cu evenimentul Naşterii Domnului erau complete şi deplin asumate, pentru că acel „astăzi S-a născut Hristos” din colind sau „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte” din condacul Sfântului Roman Melodul erau realităţi clare şi apropiate inimii, nu simple amintiri sau referinţe istorice despre un episod din viaţa lui Hristos care a avut loc acum peste 2000 de ani. Deci, Crăciunul era Crăciun cu Hristos cel întrupat, cu Pruncul Sfânt din ieslea săracă a Betleemului, cu tradiţiile noastre sfinte, cu colinde pe toate văile şi oameni bucuroşi cu puţinul celor puse pe masă şi cu multul har al bucuriei pe care îl dăruiesc din plin aceste zile sfinte de sărbătoare.

Din păcate şi fără a generaliza, în aceste vremuri dominate de un consumism feroce, semnificaţia sărbătorii Naşterii Domnului este amplu căptușită de materialism. E mult mai simplu să te zbați pentru achiziționarea unui brad sau a unei rețete culinare, specifice acestor sărbători, decât să te lași pătruns de nevinovăția Pruncului născut în ieslea Betleemului, decât să asimilezi, în tăcere şi rugăciune, atât cât este cu putinţă omului, taina de negrăit a coborârii lui Dumnezeu-Omul printre noi oamenii. Bucuria e mai mult un efect al desfătării trupești decât o realitate spirituală. Nu am auzit încă pe cineva – și dacă vor fi fiind, sunt mult prea puțini – să se plângă de faptul că Hristos încă nu S-a născut în inima și viața lui. În schimb, dacă nu vine „moșu” și nu „descinde” vreun brad din pădurea seculară, totul pare sumbru și fără sens. Crăciunul lumii de astăzi este o explozie de lumini exterioare care nu au puterea de a înlătura întunericul spiritual al urii, al răutăţii, al corupţiei endemice care vlăguieşte acestă ţară, al manipulării, al minciunii grosolane şi al ateismului intolerant promovat sub masca vicleană a toleranţei. În acest fel, ajungem să sărbătorim „crăciunuri” fără de Hristos. De aceea, Biserica este chemată, prin cateheză şi cuvânt de duh apăsat, să restaureze semnificaţia şi frumuseţea profundă a acestor sărbători uimitor de minunate în conştiinţele oamenilor. […]

Sursa: PS Ignație, Episcopul Husilor. În căutarea duhului pierdut al Crăciunului (Scrisoare pastorală la slăvitul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, 2017)

Publicat în Datini, obiceiuri, rânduieli, Sub vremi | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Concertul de Anul Nou de la Viena

Publicat în Sub vremi | Lasă un comentariu

Obiceiuri de Anul Nou în Bucovina

Capra copiilor 

>

Capra din Malini

>

Ursul copiilor

>

Ursul din Bogdanesti

>

Pluguşorul

>

La anul şi la mulţi ani!

Publicat în Datini, obiceiuri, rânduieli, Fiarele pământului, Firimituri de ţară, Giuvaericale, Sub vremi | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Fecioara astăzi

Fecioara astăzi pre Cel mai presus de ființă naște, iar pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu   cel   mai   înainte   de  veci.

Publicat în Datini, obiceiuri, rânduieli, Firimituri de ţară, Giuvaericale, Sub vremi | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu