Amintiri din BabILon. Potopul

0125-oha-1jpg-9dc841b15b55aab3 A nins peste BabILon. A nins mult, nemeritat și l-a potopit întru totul. L-a potopit acoperindu-i dojenitor goliciunea, mizeriile, păcatele, urâciunile cu care încearcă să urce îndărătnic la Ceruri. A nins atât de mult încât orașul a devenit neputincios, gângav, smerit sub presiunea colosală a milioanelor de tone de zăpadă. Fuga sa oarbă către progress s-a oprit, ca o mașină care se îneacă subit. Unde ți-e mândria, urbe? De decenii n-a mai nins atât de mult peste BabILon. Am întrebat pe alții, emigranți ca și mine, dar plecați mai de demult, dacă au prins un asemenea potop. Nu-și amintesc.  Am întrebat localnicii, mulți dintre ei cu sânge de emigrant în vine. Au dat din umeri. A nins atât de mult încât cerurile s-au plictisit să mai toarne vertical. A nins în valuri orizontale, în perdea, în hoarde, în tăvăluguri. În adulți s-a cuibărit neputința, apoi frica și o curioasă punere pe gânduri, asemenea celei pe care ți-o dă boala sau moartea cuiva drag. Singuri copiii au râs și și-au aruncat la propriu fețele în zăpadă. Era ca într-un film mut, pentru că greutatea ninsorii strivea sunetele. Nu-i auzeai râzând, dar le vedeai bucuria de pe fețe, curată, limpede, strigătoare la cer, ca o rugă de mulțumire.  Înfundați în omăt, dădeau din mâini și picioare cu-atâta frenezie, că ai fi jurat că nu-s copiii epocii plasticului, smartphonului și bolii mentale, ci o ceată de îngeri care coborâse vremelnic să facă țânci de zăpadă…

 

Anunțuri
Publicat în Sub vremi, Zgâiri în blidul altora | Lasă un comentariu

În căutarea duhului pierdut al Crăciunului

[…] Oricine se uită cinstit în urmă, îşi va da seama limpede cât de mult ne-am schimbat. Iernile erau ierni, pentru că prea puţini dintre noi ştiam să murdărim albul curat al zăpezii naturii prin defrişări ilegale de păduri, prin gunoaiele aruncate la voia întâmplării, prin exploatarea zăcămintelor naturale doar pentru a ne îmbogăţi în chip ruşinos şi prin uciderea nesăbuită a animalelor pe cale de dispariţie din fauna ţării noastre. Colindele erau colinde, nu prilej de benchetuială și adorare a pruncului gastronomic din noi, ci de vestire, de slăvire şi cinstire a Pruncului născut în ieslea săracă a Betleemului. Ajunul Crăciunului era Ajun prin priveghere rugătoare şi postire sfântă, nu oboseală şi ghiftuială trupească care ne împiedică să participăm la slujba din ziua de Crăciun, considerată opţională şi puţin importantă. Mersul la biserică în ziua sfântă „când colindele se cântă”, era de la sine înţeles, implicând întreaga familie, cu mic cu mare. Simplitatea pregătirii pentru această sărbătoare era simplitate, nu risipă de energie în a cutreiera toate mall-urile pentru a ne satisface pofta după cele materiale. Moş Crăciun era Moş Crăciun, iar nu „crăciuni” cocacolizaţi de albul şi roşul reclamelor păcătoase agresive, nu „crăciuniţe” îmbrăcate tocmai pentru a ne murdări privirea şi inima. Povestea spusă copiilor despre naşterea Domnului în ieslea săracă a Betleemului cu Maica Domnului care caută sălaş pentru a naşte pe Pruncul Mântuitor, cu păstorii care primesc vestea din cer de la îngeri, cu magii care vin de la Răsărit, ca să-I aducă daruri şi să se închine Pruncului, căpăta valoare de credinţă, nu miros de legendă depăşită în care nu merită să credem. Convingerea şi trăirea că suntem contemporani cu evenimentul Naşterii Domnului erau complete şi deplin asumate, pentru că acel „astăzi S-a născut Hristos” din colind sau „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte” din condacul Sfântului Roman Melodul erau realităţi clare şi apropiate inimii, nu simple amintiri sau referinţe istorice despre un episod din viaţa lui Hristos care a avut loc acum peste 2000 de ani. Deci, Crăciunul era Crăciun cu Hristos cel întrupat, cu Pruncul Sfânt din ieslea săracă a Betleemului, cu tradiţiile noastre sfinte, cu colinde pe toate văile şi oameni bucuroşi cu puţinul celor puse pe masă şi cu multul har al bucuriei pe care îl dăruiesc din plin aceste zile sfinte de sărbătoare.

Din păcate şi fără a generaliza, în aceste vremuri dominate de un consumism feroce, semnificaţia sărbătorii Naşterii Domnului este amplu căptușită de materialism. E mult mai simplu să te zbați pentru achiziționarea unui brad sau a unei rețete culinare, specifice acestor sărbători, decât să te lași pătruns de nevinovăția Pruncului născut în ieslea Betleemului, decât să asimilezi, în tăcere şi rugăciune, atât cât este cu putinţă omului, taina de negrăit a coborârii lui Dumnezeu-Omul printre noi oamenii. Bucuria e mai mult un efect al desfătării trupești decât o realitate spirituală. Nu am auzit încă pe cineva – și dacă vor fi fiind, sunt mult prea puțini – să se plângă de faptul că Hristos încă nu S-a născut în inima și viața lui. În schimb, dacă nu vine „moșu” și nu „descinde” vreun brad din pădurea seculară, totul pare sumbru și fără sens. Crăciunul lumii de astăzi este o explozie de lumini exterioare care nu au puterea de a înlătura întunericul spiritual al urii, al răutăţii, al corupţiei endemice care vlăguieşte acestă ţară, al manipulării, al minciunii grosolane şi al ateismului intolerant promovat sub masca vicleană a toleranţei. În acest fel, ajungem să sărbătorim „crăciunuri” fără de Hristos. De aceea, Biserica este chemată, prin cateheză şi cuvânt de duh apăsat, să restaureze semnificaţia şi frumuseţea profundă a acestor sărbători uimitor de minunate în conştiinţele oamenilor. […]

Sursa: PS Ignație, Episcopul Husilor. În căutarea duhului pierdut al Crăciunului (Scrisoare pastorală la slăvitul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, 2017)

Publicat în Datini, obiceiuri, rânduieli, Sub vremi | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Concertul de Anul Nou de la Viena

Publicat în Sub vremi | Lasă un comentariu

Obiceiuri de Anul Nou în Bucovina

Capra copiilor 

>

Capra din Malini

>

Ursul copiilor

>

Ursul din Bogdanesti

>

Pluguşorul

>

La anul şi la mulţi ani!

Publicat în Datini, obiceiuri, rânduieli, Fiarele pământului, Firimituri de ţară, Giuvaericale, Sub vremi | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Fecioara astăzi

Fecioara astăzi pre Cel mai presus de ființă naște, iar pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu   cel   mai   înainte   de  veci.

Publicat în Datini, obiceiuri, rânduieli, Firimituri de ţară, Giuvaericale, Sub vremi | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Astăzi Se naşte din Fecioara

Astăzi Se naşte din Fecioara, Cel ce are în mână toată făptura (de trei ori). Cu scutece ca un prunc este înfăşat, Cel ce din fire este nepipăit. În iesle este culcat Dumnezeu, Cel ce a întărit cerurile de demult, întru început. La sân cu lapte este hrănit cel ce a plouat în pustiu mană poporului. Pe magi cheamă Mirele Bisericii. darurile acestea le primeşte Fiul Fecioarei. Închinămu-ne Naşterii tale, Hristoase (de trei ori). Învredniceşte-ne să vedem şi dumnezeiască Arătarea Ta.

Publicat în Datini, obiceiuri, rânduieli, Giuvaericale, Sub vremi, Zgâiri în blidul altora | Etichetat , , | 1 comentariu

Colind frumos

Colind
(Mănăstirea Dragomirna)

Veniți creștini la lumină
De vedeți taină străină
Că peștera-i cer făcută
Și ieslea-i împodobită

Unde o Dumnezeire
Pogorâtu-S-a-n mărire
Pe fân și paie uscate
Lângă dobitoace șade

Că S-a născut Împăratul
Hristos Domnul lăudatul
Și asemenea minune
Nu s-a mai văzut în lume

Trei crai magi purced în cale
După steaua călătoare
Spre Viflaim unde zace
În iesle cu sfântă pace

Și dac-au ajuns în țară
Veste bună ei luară
Pe Hristos când l-or aflară
Și adânc I se-nchinară

Și de-atunci până-n vecie
Avem sfântă bucurie
Întrupatu-S-a-mpăratul
Ca să vindece păcatul.

 

Publicat în Datini, obiceiuri, rânduieli, Firimituri de ţară, Giuvaericale, Sub vremi | Etichetat , , , , , | 1 comentariu