Poveste din Tokio

Tomi si Shukishi, doi batrani din Onomichi, targ pescaresc din sud, se hotarasc sa faca o vizita copiilor lor, la Tokio, pentru a descoperi cu amaraciune ca le sunt o povara… Freneticul ritm al vietii copiilor nu le mai lasa si vreme de petrecut cu parintii, ba chiar par stanjeniti si agasati de vizita. Singura care se bucura din inima de venirea lor e Noriko (Setsuko Hara), tanara vaduva a celui de-al treilea copil al lor, cazut pe front cu opt ani in urma. Trista, demna si generoasa, Noriko e probabil unul dintre cele mai altruiste personaje din toata istoria cinematografiei.

La Ozu, care este considerat cel mai japonez dintre regizorii niponi, camera de filmat nu se misca, e statica, geocentrica, prin fata ei se desearta tineretea si batranetile, indiferenta si deceptia, viata si moartea. Mai mult, camera e plasata in asa fel incat lumea sa fie vazuta exact de la inaltimea ochilor unui japonez care sta in seiza pe tatami.

Considerat de unii drept cel mai bun film facut vreodata, O poveste din Tokio este cu siguranta una dintre cele mai frumoase pelicule despre iubirea casnica si batranete, despre nepasarea copiilor deveniti adulti si despre cum sa te impaci cu dezamagirea. O pelicula fara cusur, care nu merita sa fie vizionata doar o singura data. E filmul de capatai al lui Yasujirô Ozu, care-l consacra astfel, daca nu drept cel mai japonez regizor japonez, cu siguranta cel mai uman.

Inca ceva: veti recunoaste in Tomi si Shukishi pe propriii vostri parinti…

||| Tôkyô monogatari (1953) | 136 minute | Nota IMDb: 8,20 |||

Alte filme de colectie mai gasiti AICI.