Sub zodia lupului. Despre iremediabila migratie a poporului roman

„Is preot la Patrauti din 2003. Asta inseamna ca mi-am inceput misiunea mea intr-un sat romanesc din Moldova inainte de intrarea in Uniunea Europeana. Am trait in Patrauti experiente dramatice vis-à-vis de migratia poporului roman.  Chiar daca Eliade spunea ca noi romanii suntem sub zodia lupului si intotdeauna migram, vreau sa va spun ca migratia pe care o traim astazi are o dimensiune absoluta fata de tot ceea ce s-a intamplat candva in migratia poporului roman. Am studiat fenomenul vis-à-vis de colonizarile nord-carpatice despre care s-a uitat si stiu ce spun.

Drama am simtit-o la nivelul copiilor. Am cunoscut copii care si-au vazut mama prima data la 14 ani, pentru ca era fugita si nu puteau sa se intalneasca. Cand am ajuns si noi sa intram in Uniunea Europeana, si-a vazut mama. El avea 14 ani. Nici macar nu mai credea ca are o mama, credea ca de fapt bunica-sa e mama lui, care l-a facut la batranete si ii e rusine sa spuna.

Am cunoscut primul val de migratie, cand ai nostri au plecat acolo si si-au lasat copiii acasa. N-a fost simplu, nici pentru ei, nici pentru copii… dar eu, ca preot intr-un sat romanesc din Moldova, spuneam, ei bine, isi fac o casa, o sa se intoarca.

Am cunoscut al doilea val de migratie, cand oamenii nostri s-au intors si si-au luat copiii si si-au vandut casele sau si le-au scos la vanzare. N-au cui le vinde. Si am cunoscut si cunosc felul in care se asimileaza romanii nostri in Spania, in Italia si peste tot. Dupa cum stiti, BOR are cea mai buna diseminare si institutii in interiorul diasporei. Colegii mei preoti mi-au aratat foarte bine ce se intampla.

Si atunci mi-am pus intrebarea si mi-am spus: bine, frate, ce mai e de facut in clipa asta, pentru ca sunt convins ca i-am pierdut in proportie de 80% pe toti cei care au plecat. Am studiat fenomenul de asimilare pe Cracovia si Lvov. Nu stiu daca stiti, dar a fost o colonizare masiva de romani in secolele XV-XVI in Halici, deci de la Cracovia pana la Lvov si asimilarea a fost masiva si iremediabila. Si atunci mi-am spus: haide  sa iconizam ce mai avem sau ce am avut, pentru ca macar oamenii astia si copiii lor sa intalneasca, intr-o forma sau alta, niste iconuri vis-à-vis de tara asta a noastra si sa nu le fie rusine cu ea. Sa vina macar sa o viziteze ca turisti. Si mi-am spus toata durerea si de aici s-a nascut cartea…”

Preotul cu pricina este Gabriel Herea din Patrauti, iar cartea la care face referire este Imparatul Alb. Povestea Muntilor Carpati. Fragmentul de mai sus este de la lansarea cartii, care a avut loc in octombrie 2018, la Ipotesti.

Reclame
Publicat în Amintiri din BabILon, Meșteri și cârpaci, Nația și populația, Sub vremi | Etichetat , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cancerul la romani in 2018

Traim mai mult decat oricare alta generatie de romani. Dati vina in primul rand pe cei care au inventat antibioticele, apa de la robinet si toaleta. Azi, speranta de viata† la nastere este in jur de de 75 ani, cu 6 ani mai mult decat in 1989 si cu 8 ani mai mult decat in 1968 [1].

Traim mai mult decat oricare alta generatie de romani, dar platim un pret pentru asta: felul diferit de moarte pe care-l dobandim. Un popor cu veleitati culinare mediocre cand vine vorba de a manca sanatos, un neam care bea tutun cat turcul si trage vartos la masea inca de pe vremea cand practica transhumanta, nu putea sa nu se pricopseasca si cu feluri de a muri pe masura: infarct miocardic si accident vascular cerebral.

Desi sunt inca principala cauza de deces in Romania [2] – fiind responsabile pentru fiecare a doua inmormantare in 2018 – mortalitatea prin boli cardio- si cerebrovasculare e in scadere, in primul rand datorita disponibilitatii facile si relativei eficiente a tratamentelor medicamentoase existente (e mai la indemana sa iei pastile decat sa te zbati sa pui oprelisti viciului) si in al doilea rand pentru ca generatiile tinere, mai informate, incep sa adopte stiluri de viata mai putin riscante din punct de vedere cardio- si cerebrovascular. Nu va trece insa multa vreme si locul lor va fi luat de cancer, adevaratul lider pe termen lung in materie de mortalitate, din simplul motiv ca pentru cancer inca nu s-a gasit o cura pe masura, iar majoritatea terapiilor actuale nu fac altceva decat sa intarzie o vreme deznodamantul. Va veni o vreme, cand, la fel ca in vest, fiecare al doilea roman va fi diagnosticat cu cancer la un moment dat in cursul vietii sale.

Deocamdata, in Romania anului 2018:

1 roman este diagnosticat cu cancer la fiecare 6 minute 17 secunde [3]

si

1 roman moare de cancer la fiecare 10 minute 20 secunde [3]

Incidenta cancerului la romani

In ce priveste incidenta (cazuri noi intr-un an) cancerului in Romania, cel mai frecvent diagnosticate 10 cancere in 2018 sunt cele de plaman, san, colon, prostata, rect, vezica urinara, stomac, ficat, col uterin si pancreas, reprezentand aproximativ 70% din totalul cancerelor diagnosticate in 2018.


Cele mai frecvente 10 diagnostice de cancer in Romania in 2018 [3]:

  1. plaman, 1 caz nou la fiecare 46 minute
  2. san, 1 caz nou la fiecare 54 minute
  3. colon, 1 caz nou la fiecare 1 ora 26 minute
  4. prostata, 1 caz nou la fiecare 1 ora 27 minute
  5. rect, 1 caz nou la fiecare 1 ora 50 minute
  6. vezica urinara, 1 caz nou la fiecare 2 ore 13 minute
  7. stomac, 1 caz nou la fiecare 2 ore 28 minute
  8. ficat, 1 caz nou la fiecare 2 ore 32 minute
  9. col uterin, 1 caz nou la fiecare 2 ore 38 minute
  10. pancreas, 1 caz nou la fiecare 2 ore 49 minute

Va mira ca la fiecare 3 sferturi de ora un roman este diagnosticat cu cancer de plamani? N-ar trebui, de vreme ce fiecare al treilea cetatean al patriei este fumator [4], iar fumatul este principal cauza a cancerului de plaman (90% din cazurile de cancer la plamani sunt datorate tutunului [5]).

Vi se pare anormal ca la fiecare ora sa fie diagnosticata o femeie cu cancer la san? N-ar trebui, de vreme ce tot mai multe femei aleg sa nu aiba copii sau se rezuma la unul singur [6], pe care se hotarasc sa-l nasca mult mai tarziu decat e normal, de obicei dupa ce isi vor fi asigurat, zic ele la unison, o oarecare stabilitate financiara, dar mai ales aleg sa-l alapteze cat mai putin cu putinta sau deloc [7]! In Romania alaptatul la san mai mult de 6 luni este rara avis, pentru ca e perceput in popor ca o vina, un delict maternal, o impietate adusa sugarului. Ce e strigator la cer este ca mitul acesta urban e infipt adanc tocmai in mintile prafuite ale multor medici de familie! Mai bine ii dam sa-nghita o sarmaluta, neaparat inainte sa-i apara primul dinte…

Dar ce spuneti de cancerul de colon? Este al treilea cel mai frecvent diagnosticat cancer in tara romanesca. N-o fi cumva de la practicele noastre culinare perdante, de la pasiune noastra sinucigasa pentru bucate grase, asezonate la discretie cu amidon, sare si cat mai putine legume si fructe (daca se poate chiar deloc)? Totul stropit din belsug cu etanol in variate concentratii [8]…

Mortalitatea prin cancer la romani

O data diagnosticat, cancerul e garantia unei morti sigure intr-un timp scurt pentru majoritatea covarsitoare a cazurilor. Rata de supravietuirea la 5 ani este dezamagitor de mica, mai ales pentru cancerele de stomac (sub 30%), plaman (sub 15%), ficat (sub 15%), pancreas (sub 10%) [3]. Iminenta mortii  e dezarmant de dureroasa si de acuta, cu atat mai dureroasa cu cat diagnosticul vine la o varsta mai tanara. Te lasa fara suflare, te goleste de ganduri, te ineaca in statica lui ce-as-mai-fi-putut-face-daca-as-mai-fi-avut-timp – in cazul (ne)fericit in care stii – in timp ce familia umbla dupa cosciug si loc de ingropaciune.

Fiecare a cincea inmormantare in Romania e a unui roman care a murit de cancer [2].


Cele mai frecvente 10 decese prin cancer in Romania in 2018 [3]

  1. plaman, la fiecare 51 minute
  2. colon, la fiecare 2 ore 15 minute
  3. san, la fiecare 2 ore 35 minute
  4. ficat, la fiecare 2 ore 47 minute
  5. stomac, la fiecare 2 ore 53 minute
  6. pancreas, la fiecare 2 ore 58 minute
  7. prostata, la fiecare 3 ore 32 minute
  8. rect, la fiecare 3 ore 50 minute
  9. col uterin, la fiecare 5 ore 1 minut
  10. vezica urinara, la fiecare 5 ore 31 minute

Solutia e preventia

Romanii sunt vestiti pentru indolenta lor maladiva cand vine vorba de grija pentru sanatatea proprie la fel cum sunt faimosi pentru predispozitia lor cronica in a deschide usa cabinetului medical tarziu, de cele mai multe ori prea tarziu, cand putin sau foarte putin se mai poate face… Intrebati-i ce loc ocupa, ce insemnatate are sau macar daca au auzit vreodata de cuvantul preventie. Veti fi surprinsi!

PREVÉNȚIE s.f. Ansamblu de măsuri menite să evite apariția unei boli, a unui accident etc. [Gen. -iei, var. prevențiune s.f. / cf. fr. prévention, it. prevenzione].

O viata traita in cumpatare e de cele mai multe ori garantia unei tinereti pana la adanci batraneti si, ce-i drept, a unei morti aproape sigure prin cancer. In pariul cu viata, nu credem sa existe un compromis mai avantajos. Cu o moarte suntem datori. De noi depinde, insa, amanarea deznodamantului!


†Speranta de viata la nastere este numarul mediu de ani pe care ii are de trait un nou nascut, daca tot restul vietii sale ar fi supus conditiilor de mortalitate pe varste specifice anului in care s-a nascut.
[1]Institutul National de Statistica. Speranta de viata sanatoasa. 2016
[2]Institutul National de Statistica. Speranta de viata. Octombrie 2013
[3]https://demograffiti.wordpress.com/cancerul-la-romani/
[4]https://www.statista.com/statistics/433390/individuals-who-currently-smoke-cigarettes-in-european-countries/
[5]https://www.wcrf.org/dietandcancer/lung-cancer
[6]https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16332835-2014-22-lea-consecutiv-declin-populational-scadem-1-roman-fiecare-2-minute-15-secunde.htm
[7]https://www.wcrf.org/dietandcancer/breast-cancer
[8]https://www.wcrf.org/dietandcancer/colorectal-cancer

Publicat în Doftori, spițeri, beteșuguri, Nația și populația, Sub vremi | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Amintiri din BabILon. De ce vorbeste mama singura

In apartament e liniste. Nu se aude decat ticaitul pendulei, intrerupt din cand in cand de ceea ce pare a fi o mana rascolind intr-un morman de piese de Lego. Cei ramasi acasa nu se aud, pentru ca apartamentul asta cu chirie e departe, in alta tara, pe alt continent. Nu sunt decat ei doi, tatal si fiul. Mama si fiica sunt plecate in oras. Familie de emigranti. Fiul construieste o masinarie dupa o idee de-a lui Yoshihito Isogawa. Din cand in cand trage cu coada ochiului la taica-sau, care e pe alta lume, adancit intr-o carte plictisitoare, cu scris marunt si fara prea multe dialoguri. Pendula bate ora 7 seara.

– Tata, pot sa te intreb ceva?
– Mmm?…
– Pot sa te intreb ceva?
– Intreaba, baiete.
– De ce vorbeste mama singura?
– Intreab-o pe ea.
– Am intrebat-o.
– Si?
– Si mi-a spus ca…
– …ca are prea multe griji pe cap…
– ?! Cum stii tu?
– Pentru ca si eu am intrebat-o.
– Dar eu nu vad decat par pe capul ei, nici urma de griji.
– Nu le vezi pentru ca nu se pot vedea cu ochiul liber.
– Adica sunt microscopice?
– Nu, nu sunt microscopice, sunt de-a dreptul invizibile.
– Adica sunt un fel de stafii?
– Poti sa le zici si asa, daca vrei. Sunt un fel de stafii care te bantuie toata ziulica si de care nu poti sa scapi nici in somn.
– Pai cum poti sa nu scapi de ceva care nu exista?
– Cum adica nu exista?
– Pai nu mi-ai spus tu ca stafiile sunt niste nascociri de-ale poetilor?
– Ba da, ba da…

Tu care treci prin lume străin și efemer,
Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer,
Poet gonit de râsuri și înghețat de vânt
Ce cânți ca o stafie ieșită din mormânt…

– ?!
– Eminescu, baiete, Eminescu… Inchide gura, ce ziceai?
– Nu ziceam, ci te intrebam cum poti sa nu scapi de ceva care nu exista? Daca grijile sunt ca niste stafii, care sunt niste nascociri, inseamna ca si grijile sunt niste nascociri, nu?
– Corect.
– Tata, tu razi de mine?
– Nicidecum, baiete.
– Atunci explica-mi cum te poate bantui o nascocire?
– Cum? Simplu: pentru ca grijile sunt de fapt un fel de ganduri…
– Ganduri?
– Da, ganduri. Tu n-ai avut niciodata un gand care sa te sacaie, care sa nu-ti dea pace?
– Nu.
– Nici macar unul?!
– Ba da…
– Ce fel de gand?
– Pai, anul trecut prin decembrie ma sacaia gandul ca n-o sa mai vina Mos Craciun.
– Pai de ce?
– Pentru ca am pus doua lumanari la topit in uscatorul de rufe si camasile pe care le aveai acolo s-au patat de nu le-ai mai putut purta deloc si… a trebuit sa-ti cumperi altele si… eu n-am vrut sa recunosc ca din vina mea ai ramas fara camasi… si…
– …si te simteai cu musca pe caciula…
– ?!
– Adica te simteai vinovat…
– Da.
– … si totusi ai tacut chitic, nu-i asa?
– Da.
– Mda… Si cam cat timp te-a sacait gandul asta?
– Nu mai stiu cat timp, dar stiu pana cand.
– Pana cand?
– Pana in noaptea de Ajun.
– Si apoi?
– Apoi nu m-a mai sacait, pentru ca Mosul trecuse pe la noi.
– Asa va sa zica… Ei, asa e si cu grijile.
– Cum?
– Asa e si cu grijile.
– Stai un pic, dar eu nu vorbesc singur.
– Asta ar mai trebui, sa te aud si pe tine vorbind de unul singur!
– Tata…
– Da?
– Deci, imi explici?
– Ce sa-ti explic?
– De ce vorbeste mama singura?
– Pai nu ti-am spus o data?
– Ba da, mi-ai spus ca are prea multe griji pe cap, dar tot nu inteleg.
– Cum sa-ti explic eu, baiete. A spune despre mama ca are prea multe griji pe cap e un fel de a spune ca are prea multe ganduri care nu-i dau pace, care o framanta, care nu o lasa sa se odihneasca, pentru ca ii zbarnaie in cap precum albinele in stup.
– Ce fel de ganduri?
– Pai ganduri despre ziua de maine, ganduri depsre familia noastra, despre voi, despre ce fel de oameni o sa deveniti, ganduri despre bunicii tai, pe care i-am lasat singuri acasa si care imbatranesc urat, departe de voi, ganduri despre acasa in care i-au ramas radacinile… ganduri de felul asta si altele, de care nu stiu eu, pe care adultii le numesc griji…
– Bine, dar daca gandurile astea care se cheama griji zbarnaie in cap, inseamna ca mama are de fapt prea multe griji in cap si nu pe cap?
– Corect.
– Deci tu nu vorbesti corect romaneste.
– Corect… Auzi, stii ceva, gata! Fuga la joaca! I-auzi, invata oul pe gaina…
– Fug, numai spune-mi ar ce treaba au grijile astea cu faptul ca mama vorbeste singura?
– Pai are, pentru ca atunci cand nu mai au loc in cap de multe ce sunt, gandurile astea forteaza sa iasa afara si singurul fel prin care poti sa scapi de niste ganduri care te sacaie intr-una este sa le dai afara pe gura, sub forma de cuvinte.
– Aha!
– Acum ai priceput?
– Da.
– Sigur?
– Sigur, dar…
– Dar ce?
– Dar nu e mai simplu sa iasa pe urechi? Am auzi numai un suierat si atat…
– Ba da, pe urechi ar fi mai simplu, numai ca urechile au timpane.
– Timpane?
– Da, timpane… Un fel de hublouri inchise bine, care nu lasa gandurile sa iasa afara.
– Si timpanele asta nu pot fi sparte?
– Nu, pentru ca adultii ar deveni tari de urechi si n-ar mai putea explica unora ca tine de ce e lumea asa cum e fara sa tipe. Ai inteles?
– Inteles! Esti cel mai destept tata din lume!
– Hai, fuga la joaca!

Satisfacut de raspuns, pustanul da sa se intoarca intr-ale sale, dar se opreste brusc si, putin incruntat, semn ca l-a pocnit o alta nedumerire, se intoarce catre taica-sau si intreaba:

– Dar, tata?…
– Ce e, baiete?
– Ce inseamna sa fii tare de urechi?!…

Publicat în Amintiri din BabILon, Sub vremi, Zgâiri în blidul altora | Etichetat , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Motive iconice identitare. Eminescu si poezia sa

[…] De când presocraticul Heraclit a postulat că „Totul curge (Panta rei), nimic nu rămâne neschimbat”, cultura umană se află într-o continuă autoevaluare cu privire la evoluția sa. La începutul mileniului al treilea, sub influența schimbărilor majore din societatea românească, rolul operei lui Mihai Eminescu a fost supus unei analize empirice și emoționale. Am auzit mai mulți profesori de limba română negând primordialitatea poeziei eminesciene în cultura română. Poate că lungul drum al reformelor politice și economice declanșate în 1989, continua alergare către luminița de la capătul tunelului, îi făcea pe criticii lui Eminescu să propună în fruntea panteonului românesc pe Alexandru Macedoski. Am meditat și eu o vreme la această rocadă, până când am avut ocazia să verific pe viu veridicitatea unei asemenea înlocuiri.

Într-una din verile petrecute în curtea bisericii de la Pătrăuți am avut bucuria să primesc în vizită un grup de oameni de cultură români care trăiau în diferite părți ale lumii. Erau conduși de teatrologul George Banu și veniseră la Pătrăuți la recomandarea regretatului Dan Hăulică. Printre ei, câteva persoane născute și educate la Chișinău, adică acolo unde imaginea lui Mihai Eminescu este foarte prețuită.

Am căutat cu grijă prilejul de a-i întreba pe oamenii de cultură basarabeni dacă Chișinăul este cuprins și el de această analiză identitară care tinde să înlocuiască pe Mihai Eminescu din fruntea scriitorilor români. Răspunsul pe care l-am primit atunci a fost edificator și convingător:

Noi, românii basarabeni vorbim astăzi limba română datorită poeziei lui Mihai Eminescu. Atunci când întreaga cultură scrisă sau audio-vizuală era exclusiv rusească, noi am păstrat limba română învățând și recitând poeziile lui Eminescu.

Am înțeles atunci că motivul iconic identitar eminescian a lucrat în istorie nu doar ca factor unificator ci și ca factor salvator pentru românii supuși direct dictaturii staliniste. Și am mai înțeles ceva atunci: Eminescu nu poate fi înlocuit cu un alt poet al generației sale. Eminescu trebuie depășit, atunci când cultura română va fi pregătită pentru așa ceva. Da, e necesar să sperăm că va veni o vreme când cultura noastră va intra într-un nou ciclu de afirmare istorică. Deocamdată însă, mai avem multe lucruri de învățat, inclusiv de la Mihai Eminescu.

Extras din conferinta Asumarea motivelor iconice identitare, premise a oricarei constructii sociale, sustinuta de Pr. Dr. Gabriel Herea la Ipotesti, 23 octombrie 2018.

Publicat în Buchea şi grămăticul, Datini, obiceiuri, rânduieli, Firimituri de ţară, Sub vremi | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ontologia familiei si decizia homosexuala

[…] Ideea unei decizii nu se referă aici la modul de a fi al homosexualului (fie el determinat genetic, fie el liber), ci la decizia de a apropria „căsătoria” modificând însuși conceptul acesteia. Și aici contradicția iubirii cu sexualitatea se poate rezolva subiectiv. Dar conceptul monogamiei este scindat în cele două sensuri ale „gamiei”: gamos (γάμος) înseamnă nu doar 1. căsătorie, ci totodată 2. fecundație (fuziunea gameților în acuplare proprie modului sexuat de reproducere). Astfel, în acest caz, deși contradicția poate fi rezolvată pe latura iubirii (sufletești) și a sexualității (naturale), această rezolvare nu progresează mai departe spre concept ci se blochează prin deschiderea noii contradicții: uniunea afectivă trece în uniunea corporală, dar totuși sexualitatea homomorfă nu trece natural în fecundație deci procreație.

Astfel, reconcilierea iubirii cu sexualitatea rămâne subiectivă adică nu poate în mod obiectiv să progreseze de la unificarea afectiv-corporală la realizarea ontologică a iubirii, adică la contopirea creatoare a dublei recunoașteri a iubirii (prin procreație) într-o obiectivare ontologică a acestei iubiri sub forma unei noi ființe, copilul, care să fie exact unitatea realizată a iubiților. Uniunea homosexuală este astfel abstractă, ea este unire a similarului (ὁμός, homós) spre deosebire uniunea heterosexuală care este concretă, ca unire a diferențelor (ἕτερος, héteros).

Aici disocierea sexualității de procreație nu este liberă și tehnică (prin metode artificiale contraceptive), ci este necesară și naturală (adică este în sine contraceptivă). Acest lucru trebuie privit ca limită obiectivă a naturii, dar cu tristețe, deoarece oricât de profundă ar fi iubirea celor doi, ea rămâne o iubire agenezică inobiectivabilă într-o nouă ființă care să fie tocmai contopirea celor doi. Iubirea lor nu este deci limitată politic (de către oameni răi la suflet), ci biologic (de către natura „oarbă”). Ca atare, limita naturală a sexualității agenezice (a lui doi care nu trece naturaliter în trei, deci a unei iubiri tragice care nu se poate uni decât afectiv-corporal, dar nu și ontologic), nu poate fi compensată decât prin mijloace artificiale: legale sau tehnice.

Blocajul triangulației ontologice (naturale) trebuie compensat printr-o triangulație empirică (artificială) – prin substituirea procreației (a fertilității ontologice – physis) cu aproprierea (legală) sau cu reproducerea tehnologică (techné). Deși critica viziunii heteronormative argumentează că familia naturală nu este naturală (= nu există un concept, sau deschidem indeterminat conceptul) ea cade permanent in fața forței de fier a contraloviturii conceptului și este condamnată își inventeze permanent familia contra-naturală bazată a priori pe nevoia compensării tragediei unei iubirii agenezice în mod 1. artificial-legal (adopția) sau 2. artificial-medical (reproducția medical asistată).

Atât adopția cât și mama-surogat sunt artificii destinate surmontării barierei absolute a disocierii naturale (nu artificiale) a sexualității de reproducere. Dar necesitatea unei mame-surogat atestă o familie-surogat – în nici nu caz o alternativă obiectiv echivalentă conceptului familiei. Spre deosebire de decizia agenezică, aici avem de-a face cu o fatalitate genetică, dorință barată și „conștiința nefericită” a unei imposibilități (bio)logice. Putem impune prin dictat legal să numim uniunea acestui cuplu „matrimonium” dar asta nu schimbă faptul că este doar contradicția pozitivată a unui matrimonium sine maternitas. Putem dicta să o numim „monogamie” dar știm că a priori este mai mult monos decât gamos – o veritabilă gamie fără gamie, sau mai precis: o copulație fără fecundație. Homosexualitatea este analitică, heterosexualitatea este dialectică. Copulația poate fi analitică (homós) dar fecundația este intrinsec sintetică (héteros) adică este sinteza creatoare a eterogenului (sau „fuziunea nucleară” a diferenței și „schematismul heter(ont)ologic” – singurul care mediază sinteza genezică a actului extremei seminale și cu potența extremei ovulare. […]

[…] Triangulația ontologică ca iradiere procreativă proprie familiei nu poate astfel rezulta din tautologia homomorfă care este repetiția aceluiași (homós). Iar reconstrucția in dictione a realității nu schimbă cu nimic realitatea (obiectul). Ea vizează schimbarea percepției realității adică subiectul – smulgând prin forță de lege recunoașterea care nu se poate impune prin forță de logos. În fine, consecința acestei limite ontologice este că această uniune, oricum o traducem în newspeak, necesită permanent completarea exterioară a ceea ce îi lipsește în interior dovadă clară a diferenței ireductibile între concept („familia naturală”) și torsiunea conceptului („familia artificială”). Ca atare, în loc să fie scop în sine (Zweck-an-sich) în misterului trinitar al nașterii, copilul (adoptat legal sau reprodus medical) devine mijlocul exterior destinat umplerii lacunei interioare a unei forme parțiale care se reclamă totuși echivalentul sau alternativa formei totale.[…]

Sursa: Contributors.

Publicat în Buchea şi grămăticul, Datini, obiceiuri, rânduieli, Doftori, spițeri, beteșuguri, Meșteri și cârpaci, Sub vremi | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ineptie sau manipulare? Un text folosit politic

Intr-un text scurt publicat in Dilema Veche, domnul Andrei Plesu isi face publica pozitia in legatura cu participarea la referendumul din 6-7 octombrie, precizand urmatoarele:

[…] nu voi vota, pentru că e vorba de un referendum care, pe lîngă formularea ineptă din întrebare (cum să fiu de acord cu schimbarea constituției în general, adică să dau dreptul oricărui potentat rău-voitor să-mi modifice viaţa?!), valorifică în mod impur un interes politic în care nu cred, o anumită ignoranţă din rîndurile electoratului şi un capital de intoleranţă şi judecată tăioasă a „aproapelui” care n-are nimic de a face cu creștinismul.

Din cele 4 motive pe care domnul Plesu le insira ca stand la baza deciziei sale de boicotare a referendumului, 3 au o formulare suficient de vaga pentru a-i acorda circumstante atenuante. Unele texte se mai citesc si printre randuri, de aceea se poate trece cu vederea faptul ca domnul Plesu nu a dorit sa dea mai multe detalii in legatura cu acel interes politic in care nu crede, nici sa spuna mai pe sleau despre ce anumita ignoranta e vorba, la fel cum nu se cuvine sa se supere cineva pentru subtila insinuare ca cei care ar vota DA ar fi mai putini crestini decat domnia sa. Fiecare intelege ce vrea. Dar cel de-al patrulea motiv e fara echivoc, pentru ca se refera la formularea inepta din intrebarea de pe buletinul de vot.

Mi-e greu sa cred ca domnul Plesu nu cunoaste faptul ca forma întrebării de la referendum e stabilită prin lege, nefiind nicidecum la latitudinea guvernului, oricare ar fi acesta. Mai precis, Legea 3/2000 sau Legea Referendumului, prevede la articolul 7:

Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA“ sau „NU“ la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?

Cu alte cuvinte, indiferent de tema referendumului, întrebarea e una standard, stabilită încă din anul 2000. Pentru un om al literelor, orice formulare are riscul de a fi considerata inepta. Insa domnul Plesu leaga ineptia formularii de faptul ca intrebarea s-ar referi la schimbarea constitutiei in general si nu la revizuirea unei anumite parti a ei (in cazul de fata articolul 48). Se joaca domnia sa cu cuvintele sau pur si simplu nu reuseste sa faca diferenta intre o schimbare generalizata si una specifica?

Motivul pentru care domnul Plesu a scris acel text pare sa fi fost faptul ca domnia sa a dorit sa se dezica de anumiti insi care, folosindu-se de un text al sau mai vechi, l-ar asocia tabarei celor care vor spune DA la referendum. E scurt si pare scris pe fuga, de aceea nu e imposibil ca indignarea domniei sale sa fi fost formulata nefericit.

Dar tot asa de bine se poate ca domnul Plesu, un om al literelor care cunoaste puterea cuvantului scris, sa se fi gandit indelung la formularea ei, ceea ce inseamna ca a fost premeditata, cu scopul de a manipula acel segment al clasei mijlocii care i-a citit Parabolele.

Graba sau premeditare? Eu unul nu cred ca domnul Plesu s-a grabit vreodata.

Publicat în Buchea şi grămăticul, Datini, obiceiuri, rânduieli, Doftori, spițeri, beteșuguri, Kafka, frate!, Meșteri și cârpaci, Minciuni sfruntate, Nația și populația, Sub vremi, Trăsnăile presei | Etichetat , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Amintiri din BabILon. Potopul

0125-oha-1jpg-9dc841b15b55aab3 A nins peste BabILon. A nins mult, nemeritat și l-a potopit întru totul. L-a potopit acoperindu-i dojenitor goliciunea, mizeriile, păcatele, urâciunile cu care încearcă să urce îndărătnic la Ceruri. A nins atât de mult încât orașul a devenit neputincios, gângav, smerit sub presiunea colosală a milioanelor de tone de zăpadă. Fuga sa oarbă către progress s-a oprit, ca o mașină care se îneacă subit. Unde ți-e mândria, urbe? De decenii n-a mai nins atât de mult peste BabILon. Am întrebat pe alții, emigranți ca și mine, dar plecați mai de demult, dacă au prins un asemenea potop. Nu-și amintesc.  Am întrebat localnicii, mulți dintre ei cu sânge de emigrant în vine. Au dat din umeri. A nins atât de mult încât cerurile s-au plictisit să mai toarne vertical. A nins în valuri orizontale, în perdea, în hoarde, în tăvăluguri. În adulți s-a cuibărit neputința, apoi frica și o curioasă punere pe gânduri, asemenea celei pe care ți-o dă boala sau moartea cuiva drag. Singuri copiii au râs și și-au aruncat la propriu fețele în zăpadă. Era ca într-un film mut, pentru că greutatea ninsorii strivea sunetele. Nu-i auzeai râzând, dar le vedeai bucuria de pe fețe, curată, limpede, strigătoare la cer, ca o rugă de mulțumire.  Înfundați în omăt, dădeau din mâini și picioare cu-atâta frenezie, că ai fi jurat că nu-s copiii epocii plasticului, smartphonului și bolii mentale, ci o ceată de îngeri care coborâse vremelnic să facă țânci de zăpadă…

 

Publicat în Amintiri din BabILon, Sub vremi, Zgâiri în blidul altora | Lasă un comentariu