Ultimul pelerinaj

Ies din cort si notez impresiile in carnetul meu minuscul de teren, fabricat de mine in asa maniera incat sa incapa in causul mainii stangi, pentru a nu fi observat prea usor de cei din jur. Chiar in acest moment sunt abordat de un batran (83 de ani, am aflat mai tarziu de la el) care m-a intrebat ceva minor, legat de ora exacta, organizarea evenimentelor sau ceva asemanator. Discutia dintre noi demareaza imediat. Omul este frumos ca dacii de pe Columna lui Traian, are plete albe, ochi albastri, o demnitate innascuta, din aceea care nu se invata si nici nu se cumpara niciodata. Il intreb daca este greco-catolic sau ortodox. Imi raspunde ca la baza este greco-catolic, dar aici, la Sfanta, oricum nu mai are importanta. Crezi ca ea alege, domnule? Este originar dintr-un sat din Maramuresul istoric, vine de mai multi ani la Iasi, la pelerinaj, dar acesta este ultimul an de prezenta. A imbatranit, nu mai poate, chiar nu mai poate duce in spate povara multor ore de tren. Sufera foarte mult, femeia s-o dus acum trei ani. Am septe feciori, domnule, asa ca dumneata si mai marisori, au luat cu totii calea pribegiei, toti septe. Italia doi, Spania cinci. Mi-au ramas fanetele nelucrate, animalele nu mai are cine le griji, peste tot numai jale si pustiu! Ne piere tara, domnule! Incepe sa planga, din ochii sai frumosi si albastri curg lacrimi mari, grele. La randul meu, am ochii scaldati in lacrimi. Batranul ma intreaba de ce plang, iar eu spun ca de mila acestei tari. Ma ia spontan in brate, este mult mai scund decat mine, eu ii tin capul pe piept, ca pe al unui stramos indepartat. Plangem amandoi in tacere, cu sughituri si fara cuvinte. Se opreste atunci cand vede cum se apropie de noi grupul de femei cu care a venit la Iasi. Rad muierile astea de noi, domnule, un barbat nu are voie sa planga. Ne luam la revedere. Omul pleaca, stergandu-si pe furis lacrimile cu dosul palmei. Nu mai am chef de nimic, ma asez pe o banca din parc si contemplu tacut, cu un nod in gat, agitatia pelerilor din zona. Manualele de antropologie spun ca trebuie sa practici neutralitatea emotionala in astfel de situatii. Iarasi, ce caut eu de fapt aici?

[Banica M, Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor in Romania contemporana, Ed. Polirom 2014, pag. 95-96]

Acest articol a fost publicat în Datini, obiceiuri, rânduieli, Firimituri de ţară, Sub vremi și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

De te frige la degete

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s