Mic recensamant de moaste ortodoxe si teologia din spatele lor

MOÁȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Rămășițe mumificate din corpul unei persoane considerate sfântă; p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale).¹

In lumea ortodoxa exista nu mai putin de 3602 moaste, provenind de la un numar relativ restrans de sfinti (476, adica 12,5%), dintr-un total de aproximativ 3800 cati erau recunoscuti liturgic pana la sfarsitul perioadei otomane². Aproape 25% din toate moastele lumii ortodoxe apartin urmatorilor 5 sfinti:

Sf. Haralambie, Sf. Pantelimon, Sf. Trifon, Sf. Paraschiva si Sf. Gheorghe

Ar fi fost ele si mai multe daca Constantinopolul nu ar fi fost spoliat de aproape toate moastele sale in timpul cruciadei din 1204. Ramase in posesia Vaticanului timp de peste 8 secole, mult ravnitele moaste au inceput sa fie returnate Bisericilor Ortodoxe abia in ultimii 50 ani, cu scopul vadit al imbunatatirii relatiilor ecumenice.

Si daca tot ati aflat, in premiera absoluta, cate moaste are Ortodoxia, sa lamurim in randurile ce urmeaza si de ce se inchina ortodocsii la ele. Ortodocsii se inchina la moaste pentru ca ele reprezinta vase ale Sfantului Duh, consecinta fireasca a conceptului teologic ortodox de indumnezeire (teosis), in timp ce protestantii, agnosticii, ateii si alte categorii de relicvofobi resping „pupatul de oase de mort”, catalogandu-l drept idolatrie, lucru incorect, de vreme ce ortodocsii nu le considera obiecte ale fetisului, facand o distinctie clara intre inchinarea/cinstirea (dulia) la icoane si moaste si slavirea (latria) lui Dumnezeu.

racla cu moastele a 33 de sfinti

Parintele Dumitru Staniloaie, probabil cel mai mare teolog crestin ortodox al secolului XX, aduce lamuriri in acest sens, mentionand ca prin cinstirea moastelor se face de fapt cinstirea sfantului la ale carui oseminte se inchina credinciosul. Mai mult, ele nu sunt simple „oase”, ci oseminte intr-o stare de incoruptibilitate, de neputreziciune, inceputa inca de pe vremea cand sfantul exista ca fiinta psihosomatica si care continua si dupa moartea sa fizica. Mai mult, moastele reprezinta si o anticipare a cum va arata trupul transfigurat dupa invierea dinaintea judecatii universale:

Ele se mentin incoruptibile, pentru ca in ele se mentine o putere dumnezeiasca din vremea cand trupurile lor erau unite cu sufletul. Ba mai mult, asupra lor se prelungeste starea de indumnezeire accentuata a sufletelor lor din starea actuala. Aceasta se datoreste faptului ca puterile sufletului si harul dumnezeiesc din el isi prelungesc lucrarea si in trup, infaptuind si in acesta o stare de sfintenie, cat timp sfantul traieste pe pamant, si un fel de stare de incoruptibilitate dupa trecerea sufletului sfantului, prin moarte, la starea accentuata de indumnezeire. Moastele sunt astfel o anticipare a trupului pnevmatizat de dupa inviere. Mentinandu-se incoruptibile, osemintele sfintilor arata ca sufletul personal al lor si harul Sfantului Duh din ei raman mai departe intr-o legatura cu trupurile lor. De aceea cei ce se roaga langa osemintele sfantului nu se adreseaza propriu-zis lor, ci persoanei lui. Cinstirea trece la persoana, ca si in cazul cinstirii icoanei.³

Temeiul de netagaduit care sta la baza cinstirii moastelor se regaseste chiar in Sfanta Scriptura, unde este relatat cazul învierii unui mort aruncat peste osemintele proorocului Elisei:

Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale.(IV Regi 13, 21)

Prin urmare nu ar trebui sa mire pe nimeni de ce o alta consecinta, mult mai practica, a faptului ca moastele sunt considerate vase ale Duhului Sfant, este ferma convingere ca prin ele se savarsesc minuni:

Biserica si credinciosii au convingerea ca prin atingerea de moaste si prin rugaciuni adresate sfantului langa moastele lui se infaptuiesc adeseori vindecari si alte fapte minunate, ca si prin atingerea icoanelor, datorita energiilor dumnezeiesti care, din persoanele celor reprezentati in icoane si, in ultima analiza, din Hristos, se prelungesc in icoane sau in moaste.³

Spus altfel, valoare intrinseca a sfintelor moaste sta in aceea ca din ele iradiaza o anumita putere dumnezeiasca (dynamis), atat direct, prin atingere, cat si indirect, prin obiectele care au intrat in contact cu ele. Astfel si cel mai mic fragment din moastele unui sfant este capabil sa genereze acelasi dynamis ca intregul corp sau obiect din care a fost extras. Pana si locul unde au fost amplasate moastele sau uleiul care s-a turnat peste ele sunt considerate a fi capabile sa produca aceleasi efecte remarcabile ca intreg corpul pentru vindecarea trupului, mintii si sufletului.† Perplecsii isi pot astfel explica mai bine nu numai de ce aproape jumatate de milion de romani din toata tara se ingramadesc in fiecare octombrie la Iasi la moastele Sf.Paraschiva, dar si de ce se trec obiecte vestimentare pe la racla sfintei.

Mai importanta insa decat potentialitatea vindecarii este faptul ca sfintele moaste ofera credinciosului, acum si aici, certitudinea ca trupul n-a fost facut sa moara, ci sa invieze si sa se invesniceasca in Hristos.  Mai mult, credinciosul, precum sfintii ale caror moaste le cinsteste, are posibilitatea sa inceapa acest proces al invesnicirii inca din viata asta, pentru ca fiecare om, a carui fire a fost reinnoita de Hristos prin Taina Botezului, este un loc in care salasluieste Duhul Sfant, dupa cum bine zice Sf. Pavel:

Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? (I Corinteni 6, 19)

Traindu-si viata intru Hristos, sfintii au ingaduit lui Dumnezeu sa salasluiasca in singurul loc pe care nu-l poate stapani fara consimtamantul nostru: propria noastra inima, devenind astfel prin har ceea ce Dumnezeu este prin fire, adica s-au indumnezeit. Asadar, potentialitatea indumnezeirii se gaseste in fiecare din noi iar sfintele moaste nu sunt altceva decat dovada vie a acestei indumnezeiri.

Referinte: ¹Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită, 2009); ²Meinardus, O. (1970/71). A Study of the Relics of Saints of the Greek Orthodox Church, Oriens Christianus 54/55:130-278; ³Staniloaie, D. (1978). Teologia Dogmatica Ortodoxa, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, vol. 3:349-350;†Wortley, J. (2006). The origins of Christian veneration of body-parts. Revue de l’histoire des religions, (1), 5-28.

Acest articol a fost publicat în Datini, obiceiuri, rânduieli, Meșteri și cârpaci, Sub vremi și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

De te frige la degete

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s