Vrednic este! Despre integritatea academica si rusinea de a fi roman

(piesa de teatru intr-un act, dupa o patanie petrecuta aievea)

Personajele (in ordinea disparitiei): Sinefta, secretara bilingva a departamentului de medicina comunitara, hirsuta, fumatoare pasionata, cafegioaica ocazionala, raspunde greu la email-uri; domnisoara Varvara, profesoara de integritate academica, durdulie trilingva, claustrofoba precum societatea larg deschisa a lui Soros; Zet, student in anul unu, fugit din Romania dupa o paine mai neagra, ca asta-i la moda acum, pentru ca scade riscul de cancer de colon.

Decorul: amfiteatru curat, incapator, luminat din belsug cu surse regenerabile de lucsi blanzi, dintr-o universitate in primele 500 (deci nu din Romania !), localizata undeva in jumatatea de nord a emisferei occidentale. Amfiteatrul e plin ochi de studenti din toate colturile lumii, e un babilon de limbi, de clai, de nervi, nervuri, dermuri si epidermuri (cum numai pe Heathrow mai vezi) si de galeti de iphonuri si ipaduri si macuri, se vorbeste spaniola, farsi, punjabi, urdu, araba, mandarina. Zet e singurul roman, dar nu unicul est-european.

Scena (unica si irepetabila)

Intra Sinefta. Parul si negrul de sub unghii o fac irezistibila. In sala: zumzet de himenoptere. La vederea amazoanei, gloata amuteste subit, varandu-si nasul in galeata cu tehnologie.

– Dragi studenti, avem deosebita onoare de a o avea printre noi pe domnisoara Varvara, care va va prezenta in premiera seminarul de integritate academica. Varvara? anunta Sinefta, dupa care se retrage precum pacientele mirabolantului doctor Z (coincidenta de majuscula)… ca o pisica…
– Multumesc, Sinefta, clipeste inocent domnisoara Varvara.

Sinefta iese definitiv din mintile tuturor, plonjand deznadajduit in biroul ei cubic, unde e iremediabil inghitita de balaurul oblivionului. Adio, Sinefta… O soarta demna de orice secretara care taie frunze la caini in orice tara, minister, institut si universitate…

Domnisoara Varvara trage aer in pieptul ei mare, urias, colosal. Nasturasii de la piept paraie de la stresul mecanic, tesatura bluzei, dintr-un borangic extraterestru, se-ntinde precum șperțul in guvernarea USL. In banci domneste o lehamite hipoxica, de la vidul creat. Lesinul colectiv e iminent, dar Varvara e milosarda si expira eliberator, precum soldatul sovietic cu doua ceasuri de pe buza Reichstagului. Lipsa de vid se restabileste in amfiteatru si studentii isi revin. Profesoara incepe sa turuie banalitati, precum integritate morala, respect, libertate academica, competenta, corectitudine intelectuala, onestitate, colegialitate, loialitate, responsabilitate, transparenta…

Ptiii… slidurile se scurg plictisitor de pe peretele alb, unul dupa altul, cu o lentoare suculenta, demna de ceasornicele lui Dali, clipocind aburi la atingerea podelei in care, cu putina imaginatie, puteai ghici, precum in cestile de cafea ale mamelor de decretei, ce culoare au ciorapii pe care-i va purta maine domnisoara Varvara, in timp ce sute de aratatoare danseaza pe gheata tehnologica a smartgadgeturilor, creand si recreand amprente pudrate lipidic. In aer pluteste amenintator o tensiune nedefinita, o piaza rea isi face loc in spatiul euclidian al clipei, ca si cum ai presimti ca USL va domni pana la sfarsitul lumii…

– Ce caut eu aici? De ce ni s-a impus deodata acest seminar? se intreaba nedumerit Zet… Colegii seniori au scapat, anul trecut integritatea academica nici nu era pe lista de seminarii cu prezenta obligatorie…
– Si acum sa dam cateva exemple, ii intrerupe sirul gandurilor Varvara, ridicand vocea.
– Hm, ceva nu e in regula, presimte Z, ridicand privirea.
– Indivizii pe care o sa vi-i arat imediat sunt politicieni cu state vechi, care au fost prinsi maturand pe jos cu integritatea academica, in tarile lor…

Cu o simpla mangaiere de buton, Varvara infige extatic slide-ul pe peretele dezgolit, in timp ce privirea lui Zet ii scaneaza frenetic continutul. Duce instinctiv mana la gura, dar si-o retrage cu repeziciune, de teama sa nu fie descoperit, dezbracat la piele, uns frenetic cu melasa amara a judecatii publice si linsat de propriii colegi…

Politicieni acuzati de plagiarism

– Avem aici 4 ministri si 1 presedinte de stat… denunta securist Varvara, in timp ce ochiul ciclopic al multimii incepe sa-si dezmorteasca celulele cu bastonas.
– Onorabilul Karl-Theodor zu Guttenberg, ministru al apararii in Germania, demisionat, toarna Varvara.
– Ooo !…
– Onorabilul Pál Schmitt, presedintele Ungariei, demisionat…
– Aaa !…

Zet incremeneste, aruncand flacari pe ochi, doar-doar s-o innegri peretele pe care domnisoara Varvara s-a apucat, bucatareste, sa taie marunt-maruntel, pana la maruntaie, ranza si tartita, slide-ul cu plagiatori notorii platiti din banii contribuabilor… Nu se poate sa i se intample taman lui asa ceva… abia ce-si inviorase colegii cu un slideshow despre frumusetile nebanuite ale tarisoarei lui… le vorbise despre tuica, palinca, horinca, sarmale, ciorba de burta, mamaliguta si micii lui Cocosatu, despre rasi, lupi, ursul pacalit de vulpe si mistretii lui Tiriac, despre Sanzaiene si Ilene Cosanzene, despre ii, vii, noroi, moroi, pricolici si fete cu lipici, despre albastrul de Voronet, rosul de Humor si verdele de Sucevita, despre Feteasca Neagra, Dracula si muntele Gaina, despre coviltire, palate si fanfare tiganesti, despre branza, barza, varza si viezure, despre cosoni, apeducte si cumani, despre piciorul de plai, Miorita si Moldoveanu, despre Certeze, Cajvana, Buzescu si Casa Poporului, despre dor, lacul Lala, Sarmisegetuza si Dunarea la Cazane, despre sambra oilor, masurisul laptelui, exodul de creiere, experimentul Pitesti, extinctie demografica, cetina, roinita si si ornitologica Delta…

– Onorabilul Ioan Mang, nimeni altul decat ministrul…e… ? se intoarce Varvara spre sala, asteptand sa fie inganata… Sala dezmortita, casca nedumerita, precum un balaur gadilat la talpi…
– Eee…du… ? insista marsav, meschin, sadic, masonic si masochist Varvara…
– …catieiiiiiii ! zvacneste sala revelator, trezita deodata la viata, toata, vie, in cel mai nepotrivit moment al vietii lui Zet. Sala vibreaza precum un roi de lacuste flamande, in care ai infipt experimental creioane colorate.
– … din Romania, de-mi-sio-nat, rosteste Varvara apasat, cu mana la barbie, precum tancii din clasele primare, dupa care opreste timpul, ca sa-si hidrateze hulpav, pofticios, indecent, gatlejul ars de jarul incandescent al dezvalurilor, in timp ce ochisorii ei ca doua fragute scaneaza sala, cautand ceva… sau pe cineva… pe cineva anume…

Zet incremeneste, presimtind deznodamantul, e stana de piatra in care zmeii de acasa l-au transformat pentru ca a indraznit sa le paraseasca hotarele… Inchide ochii, matele incep sa-i bolboroseasca necuvenit, tradator, in extremitati e alb ca varul si rece la un les, pentru ca stresul din cavitati i-a impins tot sangele in organele vitale, maturandu-le cu mopuri imbuibate-n adrenalina…

– Onorabilul Vladimir Medinsky, ministrul culturii in Rusia, dragii mei… a respins acuzatia de plagiat…

Zet intredeschide ochii, crezand naiv ca va fi totusi exonerat de acest supliciu nedrept, dar nu, nici vorba, e clipa de glorie a domnisoarei Varvara, care, aburcata pe masa, il tinteste cu satisfactia aceea a arahnidei care-si devoreaza partenerul de monta…

– …si cu voia dumneavoastra, ULTIMUL ROMAN de pe lista, individul cu cea mai mare pozitie din stat dintre cei pe care vi i-am prezentat…

Tavanul lichid se prabuseste peste lume, imbinandu-se miraculos cu podeaua desfacuta ca o carte…

Este el, cum îl arata sabia lui si armura,
Cavaler de ai credintei, sau al Tibrului stapîn,
Traian, cinste a Romei ce se lupta cu natura,
Urias e al Daciei, sau e Victor plagiind?

– Prea-onorabilul… continua Varvara in crescendo, dand ochii peste cap, aidoma practicantelor de voodoo… un dervis efeminat agatat stingher intr-un iures cosmic eminamente androgin…
Vrednic este! tuna sala.

Victor! le raspunde dealul; Victor! Oltul repeteaza.
Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc,
Unul altuia îl spune; Dunarea se-nstiinteaza,
S-ale ei spumate unde catre mare îl pornesc…

– Victor? intreaba redundant Varvara.

…si cum l-au pornit de-a scapat din Clisura Dunarii, cum de-a trecut el Sahalinul Mare, cum de nu si-a spanzurat el cravata lui socialista de macii nevinovati care cresc precum matreata pe capul Caliacra, cum de-a trecut el Bosforul, fara sa se inece in bolboroseala fanariota a Dardanelelor, cum de nu s-a izbit de coasta lesbosului de la atatea drepturi minoritare trambitate in parlamentul european de bietul partid pe care-l conduce, cum de nu l-a scuipat Santorini pana in stratosfera, sa-l ciocneasca de bolovanul care cauta Celiabinskul sau de coada slinoasa a cometei Nibiru, sau de panourile de clestar ale Statiei Spatiale Internationale, cum de nu l-a agatat racheta icterica care trimitea pe Luna primul rozator comunist de jad sa cotrobaie dupa metale rare pentru galetile de tehnologie ale lumii celor o mie de drepturi de maine, cum de nu si-ai prins el izmenele in strictura nenorocita a Gibraltarului… de-a ajuns sa haladuiasca pe Golf Stream in sus si-n jos pana ce s-a infipt, plastic si elastic, in usile tuturor decanilor din lumea primelor 500 de universitati ale lumii, in care integritate academica nu e mopul femeii de servici, ci o virtute intelectuala?

– Vrednic este! talazuieste sala.
– Ponta, desearta tot numele turnatoarea, direct in urechile lui Z.
– Vrednic este! tipa sala.
– Prim-ministrul Romaniei, care nu numai ca a respins cu nesimtire acuzatiile, dar a si fost exonerat de, atentie, Comisia Nationala de Etica…
– Vrednic este! mugeste amfiteatrul.
– …si datorita gainariei caruia decanul facultatii noastre a luat decizia, in premiera in istoria respectabilei noastre universitati, de a introduce acest curs, vineri la amiaza, inainte de weekend…
-Vrednic este ! se manie tulburata sala.
– …pentru preventie, sopteste Varvara.
– E cineva din Romania in sala? zambeste inocent si hain Varvara, fixandu-l fara scapare pe Zet, de zici ca-i romanca din partidul Jobbik filiala Cluj, la cum l-a invaluit din toate partile, precum ielele si strigoaicele insetate de hematocrit…
– Vrednic este !

O suta de capete de cetateni ai satului global, o suta de perechi de ochi transfigurati, o suta de perechi de sternocleidomastoidieni suciti fatidic spre nevinovatul etnic roman… pisica lui Schrödinger ba moarta, ba vie… un vertij cochlear il ia in mreaja… pe el, un biet ihtios in plasele bisericii universale a lucrurilor intoarse pe dos…

– Vrednic este!

Despuiat, Zet iese din scena, scuipand printre dinti… Ba nu, sala e cea care-l scuipa fara regrete, ca pe coji, spumegand involburata, pe holul aseptic, curat, luminat din belsug cu surse regenerabile de lucsi blanzi, dintr-o universitate in primele 500, localizata undeva in jumatatea de nord a emisferei occidentale. Pe hol, pustiu, nimeni… numai versurile lui Alexandrescu i se izbesc de tample, pe dinauntru, precum limba bubuitoare a clopotului Buga la vremuri de cumpana…

Sarutare, umbra veche! priimeste-nchinaciune
De la fiii României care tu o ai cinstit:
Noi venim mirare noastra la mormîntu-ti a depune;
Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume l-au hranit.

– Vai mama ei de tarisoara in care nu mai trebuie sa traiesc…scrasneste Zet, trantind cat colo vechea-i piele de roman.
– Vrednic este !

– Piele noua! Da, da: piele noua! Piele noua si croitori pe masura! Si mesteri in arta jupuirii…

 Cu coada ochiului mai apuca sa vada lasandu-se sfaraind, grea, rosie, hada, insuportabila, inabusind spatiu si timp, cortina istoriei care nu-l va ierta vreodata…

SFARSIT VA URMA

Acest articol a fost publicat în Hazuri, nazuri, chicoteli, Kafka, frate!, Sub vremi și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Vrednic este! Despre integritatea academica si rusinea de a fi roman

  1. alice popescu spune:

    E de plîns. Este dramatic – în sensul genului dramatic, clasa a V-a, materia: „Limba şi literatura română”.
    Este dramatic că lumea universitarilor – lumea academică – este împărţită brutal în două. Cei care-şi obţin tinichelele – de pe urma cărora cîştigă şi mai mulţi bani, onoruri, etc. – copiind, plagiind, furînd, plătind nişte scribi, etc. (de obicei, oameni care au şi funcţii politice, vezi bine…) şi ceilalţi. Ceilalţi, fireşte, se întind pe o scală de comportamente foarte diferite. Pe unii-i doare la bască de cercetare; alţii habar n-au cum se face, habar n-au ce-ar fi aia. Alţii se străduiesc. Prestează, corect. Alţii prestează şi-şi plătesc publicatul. A înflorit o industrie.
    Pe unii îi doare tare, vor, dar nu pot. E posibil să nu poţi din diferite motive.
    Uneori, motivele sînt reprezentate de o concepţie învechită (cum ar fi, accentul pus pe pozitivism în unele dintre facultăţile de socio-umane din România. Sau poate toate facultăţile). Alteori e vorba de bani.
    Să vă povestesc pe scurt ultimele trei conferinţe la care am participat.
    1. conferinţa asociaţiei române a sociologilor, academia română, cîndva prin toamnă: m-am fofilat pe lîngă masa la care se plătea taxa. Nu mi-am luat mapa; am urcat direct în sala în care mi-am prezentat lucrarea. Apoi am plecat, să nu împovărez prin prezenţa mea conferinţa.
    2. Birmingham: am plătit avionul, trenul, autobuzele, etc. Nu şi taxa de participare (era cît jumate din salariul meu, damn it!). M-am fofilat, am intrat trei zile la conferinţa organizată impecabil, am cunoscut oameni cum şi în România sînt cîţiva – iar în occident par să prevaleze. Noroc că taxa se plătea sub forma unui bilet de intrare în centrul unde era organizată conferinţa – iar organizatorii nu aveau control asupra numelor, că altfel mai spoream şi eu faima românilor.
    3. încă una similară, acelaşi comportament.
    …Începe să devină un sport: cum să public şi să particip la conferinţe fără să-mi destabilizez bugetul. Un sport periculos, care se lasă cu efecte groaznice asupra demnităţii.
    Universitatea la care predau – care mă plăteşte cu 1400 de lei pe lună – nu decontează cheltuielile pentru conferinţe, dar consideră conferinţele, publicarea de articole – munca de cercetare – obligatorii. Ne evaluează în fiecare lună, depunem lunar rapoarte cu ce-am mai făcut în ultimele 30 de zile, ne impune criterii de cercetare pe care le îndeplinim pe banii noştri. La sfîrşit de an se fac punctaje, iar cine ia sub 100 de puncte trece în categoria B şi, teoretic, primeşte ore suplimentar, fără plată.
    Drept urmare a manevrelor mele de a participa la conferinţe fraudulos (nu şi din perspectivă ştiinţifică), stima mea de sine a scăzut atît de tare, încît mă gîndesc cu încîntare la o carieră la Lidl. Acolo măcar cerinţele sînt la vedere şi nu vii cu bani de acasă pentru a-ţi rezolva sarcinile de serviciu.

De te frige la degete

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s