Pumnul de bune si sacul de rele. Viata la romani in 2014

A mai trecut un an. Cu nadragii scuturati de firimituri, cu capetele imbacsite de alcool, fum la mana a doua si rezolutii imposibil de respectat, cu degetele unsuroase de la dezvelit sarmale, politichie ieftina si dezamagiri in fotbal, cu bratele intepenite de-atatea imbratisari, pahare ciocnite si acid lactic, cu vocile ragusite si respiratiile nu tocmai proaspete, ne-am trezit mahmuri si satui din chinurile bahice si culinare la care ne-am dedat voit si bezmetic de la Craciun incoace, ca sa tragem in piepturi aerul rece al realitatii noului an si sa sorbim din cafeaua amara a previziunilor pentru 2014.

Cu alte cuvinte, sa vedem ce-o sa se intampla in Romania care nu se regaseste nici pe ecranul masluit al televizorului sau paginii ultrasubiective de ziar, nici in abjectul discurs politic, ori pe holurile septice ale ministerelor, nici in fotoliul putregaios de ministru plagiator sau de parlamentar imun, imund si imunizat sa leviteze deasupra legii, adica in Romania aceea de sub nasul nostru, pe care-o stim ca pe propriile buzunare, Romania pe care o traim, mestecam si injuram zilnic, Romania traita lamentabil sau cu nesat, acasa sau la servici, pe scara autobuzului, pe scaunul mortului, in spitale, la coada la farmacii dupa compensate, la nunti, cumatrii si parastase, Romania vulgului, a frecatului de menta, a nedreptatii si furatului de caciula, a nadejdii putine si a stransului de curea. Romania banala in care nu se intampla nimic si in care se intampla totul…(continuarea pe Demograf)

Acest articol a fost publicat în Sub vremi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

De te frige la degete

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s