De la stratum corneum la praful casnic: o odisee in 12 piei

Lisandru are o frica, una irationala. E amatofob. L-au diagnosticat psihiatri cu renume, dar el nu da doi bani pe eruditia lor clinica. Lisandru stie ca e sanatos tun, doar ca la vederea celui mai mic firicel de praf casnic devine nelinistit, anxios, irascibil, tahicardic. Il ia cu transpiratii auriculare si furnicaturi plantare, se face rosu ca dupa un zaiafet cu bacantele lui Mazare, ii ies pete pe dosul mainilor si cosuri in cele mai neobisnuite locuri… De-aia nu s-a procopsit cu nici o femeie. De aia nici o slujba nu s-a agatat de el mai mult de cateva luni… E antistatic. Vecinii, ca tot romanu, sunt invidiosi pe achizitia lui. L-au poreclit Fobica, dupa satelitul pitic al lui Marte. Analfabetii, inainte ii ziceau Alergica, pentru ca-l credeau alergic la praf… Bietii de ei, nici de un diagnostic diferential n-au fost in stare…

Lisandru a incercat aproape orice metoda rationala sa scape de praful din casa, insa fara folos. A si gasit explicatia, la fel de lamentabila ca si esecul actiunilor sale preventive: aerul circula, domnule! Deschizi usa, aerisesti camera, aerul si o data cu el praful din troposfera, inclusiv cel cosmic adus de nepoftiti, precum bolovanul cazut la Celiabinsk, invadeaza iremediabil fiecare coltisor al caminului, tolanindu-se indolent pe orice suprafata disponibila, de la spatarul scaunului din bucatarie la firul sintetic al periutei de dinti si ingustimea tehnologica a plasmei… de fapt nici ingustimea mintii nu-i suficient de subtire pentru a impiedica o asemenea invazie indolenta… Apropo, v-ati intrebat vreodata cati peri sunt infipti intr-o periuta de dinti? Lisandru stie, pentru ca a fost suficient de curios sa afle un asemenea fleac insignifiant: intre 1998 si 2111, depinde de brand.

Intr-una din zile, Lisandru s-a hotarat sa apeleze la cea mai radicala dintre metodele menite sa invinga in aceasta lupta sisifica cu praful exogen: sa nu mai iasa o vreme din casa! Asa ca si-a luat concediu fara plata si s-a incuiat in apartamentul lui de bloc comunist, bineinteles, dupa o aprovizionare copioasa, ca pentru potop si mai ales nu inainte de a renunta la covoare, stergare, ceraceafuri, saltele, mochete, mobile si alte inventii umane inutile. A sigilat cu grija catul usii si al ferestrelor, a astupat pana si scurgerea de la cada si chiuvete, ba si-a propus nici sa nu deschida gura si sa respire numai pe nas, daca se poate, si cat mai superficial cu putinta, pentru a nu starni aerul si a face curenti… ar fi astupat el si alte scurgeri, daca n-ar fi fost incompatibile cu viata pe Pamant… si cand n-a mai avut ce astupa fizic, s-a astupat pe sine, mental, dand in constipatie… si i s-a facut frica… c-ar putea avea coproscleroza… si asa a ajuns in cabinetul mirabolantului doctor Z… care, dupa ce a scris o reteta compensata Aspaziei si dupa ce aceasta a iesit tiptil din cabinet, ca o pisica… sta acum si face anamneza proaspatului pacient.

– Kafka, frate! mormaie Doctorul Z, uitandu-se piezis la proaspatul pacient. Felicitari, Lisandre, esti primul meu caz de coprastasofobie post-amatofobica!
– Coprosta… cum?
– Doamne, ajuta-ma sa nu dau in coprolalie! Inseamna frica de constipatie, domnu’ Lisandru. Ia spune-mi, de cand n-ai mai iesit afara?
– Pai, de exact 70 ore si 25 minute…coborand privirea din tavanul unde o agatase curios.
– Aha…de 70… Nu, nu, pufneste doctorul nedumerit, vreau sa spun de cand n-ai mai iesit din casa, la aer curat, in parc, la cumparaturi?
– Pai de 7 zile 11 ore si 8 minute… anunta Lisandru dintr-o rasuflare. As mai fi stat eu fara probleme dar…
– Asa de mult? Il priveste stramb doctorul, frecandu-si barbia ingandurat.
– Stiti, am calculat cat pot sa traiesc la mine acasa fara sa ies afara… stiti, daca ies afara, intra praful de pe casa scarii in casa si ma nelinistesc…
– Te nelinistesti, spui… se ridica doctorul de la birou, cautand din ochi fereastra. Simti imperios nevoia s-o deschida, de parca narile i-ar fi fost luate cu asalt de cine stie ce mireasma de spatiu euclidian nearesit. Si cum ai facut calculele astea, Lisandre?
– Pai am calculat intai cat oxigen exista in apartamentul meu etans.
– Al meu e oranj, sotiei ii plac culorile calde… Te superi daca deschid fereastra?
– Nu, adica da, se inroseste subit Lisandru. Da, va rog n-o deschideti. Ma nelinistesc, stiti, eu daca…
– Stiu, stiu… raspunde iritat doctorul, incercand sa para calm. Zi mai departe.
– Eu locuiesc intr-un apartament de 2 camere, cu o suprafata locuibila de 50 metri patrati… ori 2,75 m inaltime utila, rezulta… pacientul strange cu putere din ochi, bataindu-se frenetic.
– Un calculator? intreaba inspirat doctorul, tragand sertarul biroului…
– … rezulta un volum de 137,5 metri cubi, adica 137500 litri de aer, spune dupa un scremut descatusant Lisandru, zambind larg, eliberat, in timp ce ochii incep sa i se roteasca ca doua titirezuri, investigand fugace peretii monotoni ai cabinetului…
– Continua, continua…
– Cum concentratia oxigenului din aer este de 21%…
– Elementar, suspina Z.
– … inseamna ca fiecare 1000 de litri de aer contin 210 litri de oxigen. Problema este ca specia din care facem parte, Homo sapiens sapiens…
– … lunaticus… expira mut doctorul.
– … nu poate supravietui in medii cu o concentratie de oxigen sub 17,5%. Cu alte cuvinte, chiar daca in cei 1000 de litri de aer mai sunt 175 litri de oxigen, eu nu-i mai pot respira, pentru ca sunt deja mort.
– Mort de ticnit… murmura doctorul.
– Prin urmare, se entuziasmeaza Lisandru, frecandu-si fericit palmele, in fiecare 1000 de litri de aer exista numai 210 minus 175, adica 35 litri de oxigen diponibili pentru supravieture. Deci in apartmanentul meu etansat exista o rezerva reala de oxigen de numai 137500 ori 35 impartit la 1000 egal… Doctorul intepeneste panicat: ” Sa vezi ca-i da rezultatul corect pana la a cincea zecimala”… carcoteste Z in sinea lui din ce in ce mai iritata.
– Face…
– Face? Cat face?! Moarta de curioasa, mana doctorului zvacneste spre calculatorul de buzunar, insa gestul e tardiv…
– 4812,5 litri de oxigen!
– Impresionant, domnule Lisandru. Mirabolanta demostratie, m-ai facut sa-mi musc limba…
– Imi permiteti sa nu ma intrerupeti… altfel pierd sirul calculelor si trebuie s-o iau iar de la capat…
– Sfinte Sisoe! Cum s-o iei iar de la capat?! Continua, continua, te rog…
– Eu cand sunt calm…
– Calm?
– … si in repaus…
– Cu totii avem nevoie de putin repaus…
– … respir…
– Respiri? Smaranda!
-… cam 6 litri de aer pe minut, adica 0,21 ori 6 egal 1,26 litri de oxigen, numai ca organismul meu nu consuma tot acest oxigen inspirat…
– Nu?! Dumneata ai fost inspirat sa vii la mine…
– …ci numai 5% din oxigenul care-mi intra in plamani la o inspiratie. Asadar, cand sunt calm si in repaus, eu consum 0,05 ori 1,26 egal… ceasul de pe perete se opreste sughitand in timp ce creierul pacietului efectueaza calculul, insa nevoia acuta de certitudine a doctorului devine paroxistica:
– 0,063!!! 0,063!!! striga maniacal doctorul, tasnind ca un arc de pe scaun.
– … de litri pe minut, completeaza imperturbabil pacientul.
– Ca sa vezi, cat o cinzeaca de rachiu… completeaza printre dinti Z.
– Acuma, daca impartim rezerva bruta de oxigen din apartamentul meu etans…
– Care era de 4000 si ceva de litri parca, nu?
– 4812,5 litri, ca sa fim mai exacti… la consumul meu de oxigen pe minut in stare de repaus…
– Insignifiant, parca…
– de 0,063 litri pe minut, un calcul simplu…
– Simplu? Sa stii ca nu-i deloc simplu… Smaaraandaa!!!

Asistenta medicala tot nu raspunde. Iesise sa-l caute pe Nibiru pe cerul de seara, ori poate era curioasa sa vada coafura infricosatoarei comete ISON, in al carei slinos par se zvarcolea Pamantul de cateva zile sau poate intrase in groapa Marianelor de frica…

– Ne daaa… mugeste Lisandru orgasmic.
– O groaza de minute, Lisandre, o groaza de minute! pufneste doctor Z, incercand sa i-o ia iar inainte, dar imparte din greseala la zero si pe ecran apare ranjind fatidicul E. Hai, haide o data, Lisandre, ca mai sunt si alti luna…
– 76388 minute pline! respira usurat Lisandru, lasandu-se pe spatarul tare al scaunului.
– Pline de nervi! striga iritat doctorul.
– Adica destul oxigen pentru 50 de zile! incheie triumfator, fericit, extatic Lisandru. Desi nu era vremea sa ies afara de frica anoxiei decat peste 42 de zile, totusi mi-am calcat pe inima… si am venit la dumneavoastra… suspina inocent pacientul.
– Pentru reteta…
– Da, pentru reteta…
– Pentru ca te crezi constipat…
– Va rog frumos, pentru ca sunt constipat.
– Domnu’ Lisandru, dumneata ai citit Povestea porcului?
– A lui Creanga?
– A lui Creanga…
– Cand eram mic…
– Si ai auzit de stratul cornos?
– N-am auzit.
– N-ai auzit… Ai auzit, Smaranda? N-a auzit!

Smaranda facea volute peste Ecuator de bucurie. Sumerienii si conul Zaharia avusesera dreptate! Anunnakii existau cu adevarat! Uite-i, in carne si oase de aur cum leaga pe Nibiru de Tropicul Racului si-si trag rasuflarea, band ultraviolete de la Soare.

– Stratul cornos este invelisul cel mai superficial al pielii tale, Lisandre, de el se freaca aerul pe care il respiri dumneata, si hainele pe care le porti, si zilele pe car le cari, Lisandre, ridica vocea doctorul Z…
– Se freaca de pielea mea?
– Da, Lisandre. Ii mai zice si piele moarta…Si din frecusul asta zilnic, din el se desprind celule moarte, ca niste solzi de naparca care naparleste, Lisandre…
– Naparleste? casca gura uimit Lisandru, ridicandu-se incet de pe scaun.
– Da Lisandre, naparleste… Uite, eu de exemplu, naparlesc lunar… nu stiu cum se face ca n-apuc sa-mi iau chenzina, ca pac, ma trezesc cu alta piele pe mine, nou nouta. Nu e minunat?
– Minunat?! bolmojeste Lisandru speriat, ducand tremurand mana la gura.
– Uite, de cand e Ponta la a doua guvernare am schimbat 11 piei!
– 11?
– Da, 11! Si tu ai schimbat 11 piei, Lisandre…si de Ignat o s-o schimbi si pe a 12-a. Dar stii tu ce se intampla cu pieile astea?
– Nu stiu, domn’ doctor…se balbaie Lisandru, cautand cu privirea spre clanta, care se deplasa dopplerian spre rosu.
– Nu stii, zici, apropiindu-se amenintator de pacient, care incepe sa-si sustina pozitia bipeda intr-un unghi din ce in ce mai ascutit, sfidand orice stiinta decenta a echilibrului…

– Chair nu stii? Se transforma in praf, Lisandre! ii sopteste doctorul satisfacut. In praf… IN PRAAAAAAAAAAAF! urla Z, visiniu.
– Uita-te la pielea ta Lisandre…de azi intr-o luna vei avea alta, iar cea veche iti va impanzi si cele mai neumblate colturi ale apartamantului tau etans. Chiar daca nu mai iesi din casa, tot n-o sa scapi de praf… Praf din tine Lisandre, ii sopteste rautacios doctorul…Praf din insati fiinta ta minunata, praf din eul tau antistatic, dermostatic si termostatic… Ce poetic…viseaza doctorul. Dar stii ce e cel mai uimitor, Lisandre?
– Uimitor?!
– Da, uimitor. Cel mai uimitor e ca tot apartamentul tau e plina de trilioane de fapturi microscopice, numiti acarieni, care nu au alt scop in viata decat sa-ti manance praful din casa… adica bucatile acelea care cad zilnic din tine, ceas de ceas, clipa de clipa, cu fiecare scarpinat, clipit, ragait, inghitit de saliva… cu fiecare sistola, secusa si peristaltica a matelor si mintii…

Un urlet disperat sparge amiaza, ferestre, timpane si smalturi… Vibratia aerului zgaltaie violent tropicul de care era priponit Nibiru, care incepe sa alunece neglijent spre Soare… Usori ca aerul, Smaranda si htonicii Anunnaki erau de partea cealalta a Pamantului, pieptanand coama neingrijita a cometei ISON.

– Si asta e normal! striga doctorul. NOR-MAL! Asa traim noi, Homo sapiens sapiens. Ma auzi? NOOOOORMAAAAAL!

Lisandru nu-l mai auzea… sarise inspaimantat pe fereastra, tremurand ca un animal incoltit… venise timid cu amatofobia lui pentru reteta si doctorul ce-i facuse? L-a imbolnavit, acum e multifobic: coprastasofob, iatrofob, dermatofob si acarofob… Se opreste din galopat tocmai la capatul strazii, sa-si traga suflarea. Lasa ca stie el cum sa scape de pielea moarta. O sa se descuameze el precum facea Vincent in Gattaca… sau cum a auzit ca se face in saloanele de pedichiura…da, da, si n-o sa mai aiba fir de praf in casa… dar mai intai sa-si cumpere incinerator…sau o duzina de Garra rufa… sau se va intoarce la doctorul Z sa-i recomande un specialist in ihtioterapie… sau…

In cabinetul medical e liniste. E vineri si in sala de asteptare nu mai e nimeni. Pensionarii, cu sclerele uscate de spaima, dadusera bir cu fugitul. Peste nori, Nibiru aluneca inexorabil in valvataile purificante ale lui Ra. Smaranda coborase cu picioarele pe Pamant iar Anunnakii isi plangeau in pumni nerozia.

– Auzi, Smaranda, ce suprafata locuibila are cabinetul nostru? intreaba Z cu ochii in tavan.
– 50 de metri patrati, suspina asistenta cu ochii la cer. Dar de ce intrebati?

Acest articol a fost publicat în Doftori, spițeri, beteșuguri, Hazuri, nazuri, chicoteli, Kafka, frate!, Meșteri și cârpaci, Minciuni sfruntate, Sub vremi și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

De te frige la degete

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s