Când mă gândesc că un singur om, redus doar la simplele-i resurse fizice şi morale, a fost în stare să facă să se ivească din pustiu acest ţinut al Canaanului, mi se pare că, la urma urmei, condiţia umană este admirabilă.(Jean Giono)
Îl cheamă Elzéard Bouffier și mulți cred că nu poate fi doar plăsmuirea minunată a lui Jean Giono, că acest atlet al lui Dumnezeu, care a readus la viață o lume pustiită de mâna omului, trebuie să fi trăit cu adevărat, în carne și oase. Văzând (şi citind) Omul care planta copaci, veți înțelege nu numai de ce caracterele vivace, temerare si viguroase, cu chemare pentru lucrul temeinic, bine făcut, sunt mai mult decât trebuincioase pentru o fiziologie sănătoasă a cetății, dar şi de ce astfel de suflete, dacă (n-)au existat vreodată, au trebuit (re)inventate. Ca să nu înnebunim noi… cei care ne trăim zilnic propriul înec în lumea de jucărie a lucrurilor pipăibile…
Elzéard Bouffier este omul care sfințește locul. Oameni ca el sunt rețetare vii, (re)surse inepuizabile pentru autentice exerciții de admirație, pentru că și-au plămădit izbânzile cu meticulozitate, acribie, dăruire, îndelung-chibzuință și dreaptă-socotință. Ei sunt sarea pământului, de care vorbește Scriptura:
Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. (Matei 5:13)
Cel mai bun film al lui Frédéric Back. Cel mai bun film în care a jucat Cristopher Plummer (voce) și probabil cel mai bun film de animație făcut vreodată.
||| L’homme qui plantait des arbres (1988) | 30 minute | Nota IMDb: 8.49 |||
Alte filme de colecție mai găsiți AICI.