Onoarea la romani: abdicarea Regelui

Abdicarea Regelui Mihai la 30 decembrie 1947 era inevitabila. Daca nu se facea de bunavoie, avea grija Groza sa scoata revolverul si s-o capete cu forta. Chiar Majestatea Sa sustine ca a fost santaj: „Au venit si mi-au spus ca daca nu semnez imediat sunt obligati sa-i omoare pe cei peste 1.000 de studenti pe care ii aveau in inchisori.”

Dar sa nu incerce Regele nici macar cat negrul sub unghie ispita infruntarii? Sa nu-i fi gadilat palmele de monarh tanar tentatia de a-i da peste nas lui Groza, strigandu-i (unde esti tu, Floquet?) de sa se auda dincolo de zidurile palatului, pana in manualele de istorie:

-Cum iti permiti, domnule! IESI AFARA!

Cum stim ca istoria se repeta, ca mai nimic nu-i nou sub soare, nu ne putem abtine sa nu intrebam: sa nu fi stiut regele Mihai cum a iesit din istorie Carl Severing? Va readucem noi aminte, citand din Nicu Steinhardt:

„-Ce a dus la instaurarea dictaturii în Germania? Laşitatea social-democraţilor şi a ministrului prusian de interne, Severing, care s-a lăsat dat afară din biroul său de şef al atotputernicei poliţii a Berlinului de către doi inşi neidentificaţi şi prezenţa (constatată de la fereastră) a unui aşa-zis pluton militar în curtea clădirii ministeriale. Cedez în faţa forţei, a spus Severing cu emfază. De unde, ceda în faţa neantului. […] Severing şi social-democraţii lui nici măcar n-au încercat să se opună. Argumentul lor e că orice încercare ar fi fost inutilă. Nu se ştie! Acţiunea stîrneşte întotdeauna noi serii de posibilităţi: eşti dator să dai hazardului o şansa, timpul şt probabilitatea nu sunt perfect previzibile – şi nici reacţiunea poporului faţă de conducători care nu se lasă călcaţi în picioare. Şi-apoi mai e şi cuvîntul acela hulit: onoarea.”

Stiti ce a pus capac statornicirii dictaturii comuniste in Romania? Abdicarea cuminte, molateca, resemnata, fara zbatere. Uitati-va la semnatura. Vedeti vreo pata de cerneala pe actul abdicarii, intuiti vreun tremurat de mana, vreo zvacnitura mandra de condei?

Regele Mihai a facut un gest a la Severing, alegand sa imbrace hlamida de anti-erou, permitandu-si, de la azimutul pozitiei si micimea varstei de atunci sa semneze un cec in alb dezonoarei, ingaduind posteritatii sa fie obraznica cu el 64 de ani mai tarziu. 

Sa-l fi apucat pe Groza de guler… Atat. Ce gest aristocratic, ce palma formidabila pe obrazul sovietic, ce erou ar fi fost atunci Regele… Nimeni n-ar fi indraznit azi sa deschida gura.

Incheiem tot cu Steinhardt:

„Toate-s bune şi frumoase pînă la adicătelea; atunci se dau cărţile pe faţă, arunci, cum grăieşte Pavel, nu se mai vede ca prin oglindă, în ghicitură; ci faţă către faţă; şi atunci rămîne numai acesta: curajul în faţa morţii. Restul, oameni buni şi fraţi bărbaţi, restul reprezintă cum spun contestatarii: nu cuvinte, ci vorbe; nu vorbe, ci palavre; nu palavre, ci lozinci.”

Un lucru e sigur. Semnand actul abdicarii cu cumintenie, nu vom sti niciodata daca Groza chiar avea revolver la el. Si nici daca era incarcat

Lamurire: Cand Alexandru al II-lea a venit la Paris, pentru prima oara de la proclamarea Frantei ca republica si i s-au prezentat inaltii demnitari, Charles Floquet, pe atunci presedintele Camerei, in clipa in care tarul a ajuns in dreptul sau, i-a strigat din toti bojocii: Vive la Pologne, monsieur! Ati ghicit, Polonia era la vremea aceea sub ciubota ruseasca.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Sub vremi și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la Onoarea la romani: abdicarea Regelui

  1. zaqk zice:

    Complet de acord!
    Desi jocurile erau facute la nivel de mari puteri, atitutinea hotarata a unui singur om putea sa schimbe destinul unei tari, unui neam intreg! Acum poate nu ne scaldam in cloaca in care ne aflam daca Mihai ar fi dat dovada atunci de mai mare hotarare si interes pentru binele poporului sau!

  2. JeffreysJeff zice:

    bullshit! polonezii au rezistat, au luptat, au murit pana la unul….si? tot aceceasi soarta au avut-o. au fost sub rusi 50 de ani. bravo lor ca au fost eroi, dar au murit degeaba….

  3. joness zice:

    Sigur, un pic de scandal, sa fi tipat, sa il fi luat de guler. Eventual o flegma, ceva? Ca Groza chiar sa scoata pistolul din buzunar, eventual sa si traga in aer, ca sa nu mai avem noi astazi dubii asupra detaliilor istorice.

    Acestea ar fi fost atitudini „eroice” apreciate de Basescu. Se pare ca si de tine… 😦

  4. Blue zice:

    Sau să fi făcut ca Antonescu… şi-a comnadat plutonul de execuţie …
    Onooarea îi cerea să facă orice, dar să nu accepte trecerea în actul de abdicare pasajul prin care renunţă în numele său şi al urmaşilor la toate prerogativele. Au zis cei din occident că bine a făcut? Or fi zis, dar daca-i spuneau să se împuşte o făcea?

  5. Bogdan Duca zice:

    Daca Mihai I nu ar fi abdicat, ar fi murit oameni. Foarte probabil ar fi murit si Regele pe la Sighet…. Si? Comunismul ar fi fost cel putin la fel de feroce.

    Cat despre posteritatea Regelui: nu l-ar fi jignit Basescu decat partial, acuzandu’-l de complicitate la Holocaust. Sau ar fi fost ignorat asa cum este ignorata memoria tuturor celor care au murit in inchisorile comuniste.

  6. Dragos Gros zice:

    Cand Bodnarenko a pus mana pe Antonescu sa-l aresteze, Maresalul i-a spus scurt: „Porcule, cum indraznesti sa pui mana pe un maresal al armatei romane?”. Si ala a retras mana. Ulterior, chiar Antonescu si-a comandat plutonul de executie. Asta e onoarea la romani. Gestul regelui este dezonorant definitiv. Era obligat prin pozitia pe care o avea, dar era in egala masura obligat si prin gesturile cu adevarat regale ale predecesorilor lui sa refuze abdicarea. Ce-i puteau face? Sa-l omoare? Scandalul ar fi fost urias si comunistii, o mana de straini si ceva cozi de topor autohtone, numai de asta n-aveau nevoie. Sa-l duca in puscarie? Nu aveau cum; se bazau pe tancurile rusesti, dar nici alea n-ar fi facut fata, atat de mare era atasamentul romanilor fata de Casa Regala care insemna Romania. Cineva spunea ca oricum tot aia era si daca nu abdica… Poate… Dar parca nu e totuna daca esti calcat in picioare dar ramai demn cu situatia cealalta: cocosat de umilinta, batut (nu regele, ci romanii), alungat, cu poporul maltratat si cu intelectualitatea ingropata in gropi comune. Ungaria a pierdut in al doilea razboi mondial, dar a facut-o cu demnitate, asa cum s-a intamplat si cu alte tari care au pierdut razboiul; razboiul l-au pierdut, dar onoarea nu. „Ce conteaza onoarea?”, va spune poate cineva? Daca onoarea, demnitatea nationala nu conteaza atunci nu meritam sa mai existam ca popor ce ne-am stiut face respectati de-a lungul vremii. Desigur, Romania a fost singura tara implicata in razboi care „a intors armele” si tot singura care, desi a avut un rol hotarator in terminarea razboiului, acesta s-a terminat pt noi ca… tara infranta care a platit grele despagubiri „fratelui de la Rasarit”. Sa nu uitam ca regimul instalat lejer ca urmare a „regalului” gest s-a facut cunoscut ca fiind cel mai represiv si odios de violent regim din tot lagarul socialist, dupa cel sovietic. Mortii aia care aveau „vina” de a fi fost patrioti adevarati apasa oare pe umerii regelui? Se intreaba el vreodata daca nu cumva un graunte de onoare n-ar fi fost mai bun decat regala-i piele? Care era datoria lui? Sa duca rezistenta in fata ocupantului pana la capat, pana la sacrificiul de sine daca trebuia; asta era adevaratul mandat pe care il primise de la Regele Ferdinand. In loc de asta, a ales o cale comoda, chiar daca dezonoranta. Sigur ca i-a fost frica, dupa cum motiva cineva, dar asta nu inseamna nimic. Mie poate sa-mi fie si frica pt ca nu sunt rege si nici nu am, cum avea el, responsabilitatea unui intreg popor, dar lui, regelui n-avea voie sa-i fie frica; inainte de orice – onoarea si responsabilitatea fata de poporul tau. Sa mai zic acum ceva despre onoare cand acelasi „regal” personaj se simte ca porcul in noroi in compania unui vanzator de tara ca ili(c)escu sau a unui turnator odios ca Felix, amandoi aparatorii lui de azi? Mai bine sa povesteasca batranul rege ce stie el despre onoare, nu ce a facut cu ea, ca asta stim mult prea bine.

  7. theo zice:

    mihai, a fost si este un om slab, era tanär, dar a stiut sä i-a avioanele dela rusi, sä negocieze plecarea, destul, pt. rangul säu, s-a purtat ca un cätzel

  8. pocahontas zice:

    Totul a inceput cand am cedat Basarabia fara lupta dupa care am intrat pe o spirala a compromisurilor. Tradarea de la 23 August? A se scuti! A fost aplicarea aceleiasi filozofii cu care am inceput razboiul cand am cedat o tremie din tara fara sa tragem un foc de arma: capul ce se pleaca sabia nu-l taie. Si asta nu cred ca tine numai de conducatori ci si de popor. Sarbii au murit cu toti de gat de cand se stiu. Romanii le zic: si la ce v-a folosit? Pentru ca romanii e smecheri. Atat de smecheri ca dupa ce s-a terminat razboiul casuna toti pe un monarh de douazeci de ani ca de ce n-a facut el pe paraleul la final asa doar de dragul artei (si sacrificandu-i si pe altii) dupa ce am cedat Basarabia, am cedat Ardealul, am cedat Cadrialterul, am semnat pactul Tripartit, am mers pana la Stalingrad (ca daca nu mergeam ne ocupau germanii mai devreme sau mai tarziu si daca invingeau germanii rasplateau si mai mult sluga maghiara pe seama slugii romane), am intors armele, am mers pana p-arpoape de Berlin, am avut cei mai multi informatori, cel mai maniac dictator cu cei mai putini oponenti, etc, pana cand n-au mai putut unii si au iesit in strada zicand ca mai bine mor decatsa mai traiasca cu nebunul. Dupa care restul l-au votat pe Nea Nelu…Dar bine ca n-am avut rege vrednic de vrednicia noastra.

    Si probabil ca tot pe fondul asta se nasc si maniacii mesianici precum Antonescu, Ceasca, Basescu care „insisi mana vijelia” si pe noi cu ea, ca sa arate ca daca nu poate poporul, las ca poate „conducatorul”.

  9. eugen glodeanu zice:

    @jeff :n-ai inteles… vietii,au preferat ONOAREA… poate ca asta i-a si facut sa fie acceptati in UE cu 10 ani inaintea noastra… poate ca de asta, mai ieri toata conducerea Poloniei a fost „accidentata” … erau o echipa care isi aparau tara si poporul de orice inamic declarat sau nu, fie el Rusia, UE, FMI, NATO etc.
    …opozitia Regelui ar fi echivalat cu un „luati aminte!”, care poate ar fi facut ca atitudinea „moale”, pentru a nu spune lasa, sa nu devina norma… e trist, dar asta a fost si inca mai este norma… poporul a urmat exemplul Regelui…
    stiu: inchisorile comuniste au fost pline, dar vocile acelor nefericiti insumate nu faceau cat vocea unui Rege…
    …putea accepta sa plece fara scandal, dar fara sa semneze si mai ales fara „bagaje”…
    …nu vreau sa intru in jocul calculelor, dar dincolo de valoare, „bagajele” Regelui trimiteau un semnal foarte puternic: casa (tara) mea nu mai este aici, descurcati-va cum puteti, eu m-am scos (tiré d’affaire)…
    …monarhia a insemnat desavarsirea Unirii, obtinerea Independentei si o importanta dezvoltare economica, culturala (majoritatea numelor pe care le citam cand vrem sa fim mandri sunt rodul sistemului de invatamant din perioada monarhiei)
    … monarhia a fost instaurata tot in urma unei abdicari silite, a Voievodului Cuza…

    …daca Ceausescu ar fi abdicat si ar fi plecat in Libia, ar fi fost mult mai putini cei care-l plang azi…
    …poate ca prin moartea lui, multora li s-a facut dreptate, dar procesul a fost un simulacru si pentru asta nu putem vorbi de un adevarat act de justitie, persista dubii si pentru unii este chiar erou… daca ar fi fost rege si ar fi avut vre-un urmas care sa vrea sa-si recapete regatul, azi cred ca dinastia lui ar fi fost reinstaurata.

    …personal cred ca monarhia ramane una din putinele posibilitati de a repune Romania pe drumul ei, dar din partea fostului Rege Mihai I astept sa-si ceara iertare in fata poporului pe care l-a abandonat in tot acest timp, nu scuze, ca pistolul lui Groza, ca studentii, ca plutonul etc…, ci simplu: „am gresit!”, „am crezut ca fac bine, nu a fost cea mai buna decizie”…, iar daca se intoarce „acasa” sa vina cu „bagaje”, de tot…

  10. eugeni zice:

    Nu prea ma arde sa ma explic :),

    Aveam o inclinare catre rege. Nu o mai am.Trebuie sa spun ca nu citisem actul de abdicare. Pentru mine a fost revelator. Cititi-l si spuneti-mi daca nu este o retragere completa de la datoria de rege. Ajungi si te intrebi: OK abdica, dar de ce in conditiile acestea, cedand totul si chiar invitand pe comunisti sa schimbe constitutia pentru ca ei sunt cei indreptatiti sa conduca tara. Stai si te intrebi daca nu a fost o „negociere” a termenilor documentului in spatele usilor inchise.

    Sunt unii care zic ca ere tanar. (Si eu am fost dintre aceia, mea culpa Theo,) dar media de varsta a celor care mureau pe front era mai mica decat varsta lui.

  11. Azi nu prea am timp, dar, mă bucur că am fost descoperită de un blogger care ce să spună. Felicitări!

  12. Sarmis zice:

    Amenintarea cu revolverul vine sa-i acorde oarecare circumstante regelui. Dar aici apar nedumeririle: se pare ca numai el a lansat-o! Si nu e clar, ba revolverul l-ar fi avut in buzunar Bodnaras (poate nu era nici-un pistol, doar …. buzunarul umflat!), ba l-ar fi scos si amenintat cu el, ba revolverul l-ar fi avut de fapt Petru Groza …… Circula mai multe versiuni.
    Daca tot era Palatul inconjurat, nici nu aveau nevoie de pistol, regele Mihai nu s-a aratat BARBAT niciodata! Era moale, era suficient doar sa ridice vocea la el!

  13. Doru zice:

    Din păcate înregistrăm grave confuzii între onoare şi oroare…

  14. Nico zice:

    Ro,ami pe care ia trimis in siberia trebuiau sa moara pentru binele regelui, el nu putea sa moara pentur binele romanilor, si pana la urma sa demonstrat ca rusii nu au omorat nici un sef de stat in acea perioada. Singurele negocieri cu rusii pe care le-a purtat a fost de bani pe care sa ii primeasca, de fapt a fost o tranzactie, romania a costat o suma

  15. Gh. N. zice:

    În lucrarea „Coroana contra secera şi ciocanul. Povestea regelui Mihai al României”, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998, p. 14, Arthur Gould Lee scrie că, după abdicare, „regele aştepta încordat ca ei să plece, prezenţa lor fiind deja prea mult. Dar Groza nu a putut rezista unui ultim impuls melodramatic. Îndreptându-se către regina-mamă, s-a bătut cu palma peste buzunarul lateral: . Regina s-a dat înapoi, dar Groza, nestingherit, s-a întors către rege, care a văzut, când primul ministru a ridicat clapa buzunarului, patul unui [pistol] Browning automat. ”. Deci dupa cum scrie Arthur Gould Lee, n-a fost ameninţare cu pistolul inainte de a semna. Se pare ca Vlahuta are dreptate: “Minciuna sta cu regele la masa.”

  16. Andra zice:

    A abdicat regele Mihai de buna voie sau silit de comunisti? Retorica intrebare. Multi vorbim acum, in mileniul al XXI/lea ce a fost in XX, si inca pe la jumatatea lui. Uitam ca Europa anilor 1945 a fost schilodita de un lung razboi, care de fapt a dus la impartirea ei in doua ideologii: una a unui experiment social, iar cealalta a egoismului personal. La aceasta se mai adauga si Congresul de pace de la Paris din 1947 unde s/a stabilit cine erau invinsii si cine erau castigatorii. Romania se afla printre primii. La toate tratativele, si aveam, atunci, ministri de externe extrem de valorosi, Romania era ciuntita in functie de cum dictau Marile Puteri. Oamenii erau traumatizati de urmarile razboiului, care tocmai se terminase. Promisiunile comunistilor erau o gura de oxigen pentru ei, iar Regele nu le putea promite nimic. Ca sa o faca pe eroul, cum a facut-o Antonescu, ar fi fost ca in zicala „decat un leu mort mai bine un magar destept”, ori moartea regelui Mihai nu ar fi putut ajuta Romania cu nimic. Ramanind in viata, ar fi putut face ceva, avand de partea sa Casele Regale din Europa, (cate mai ramasese)imediat ce situatia din tara i-ar fi permis. Din nefericire aceasta a durat 50 de ani! A fost amenintat cu pistolul? Nu era nevoie de pistol cand tancurile sovietice defilau pe strazile Bucurestiului, gata oricand sa reinceapa parjolul, de data aceasta provocat de M.S. Regele MIhai I, pentru ca nu avrut sa renunte la tron!

  17. andrei zice:

    totusi daca lupatam toti am fi murit atuni si maghiari au fi putut sa iasa si sa ne anfranga sa nu uiatam caci ei cu secuii,sasi si maghiari au tinut sub conducere Transilvania apoi …. ma gandesc si eu ….

  18. zaqk zice:

    JeffreysJeff, acum am remarca si comentariul tau. Polonezii au avut o revolutie blanda. Au avut un deceniu 8 mult mai linistit decat al nostru. Macar pentru asta si ar fi meritat atunci sa lupte!

  19. Viq zice:

    Personal cred ca lucrurile sunt simple.

    Institutia regala isi are sens doar in situatia in care reprezinta ceva.
    Si aici aspectul legislativ sau executiv e clar ca nu au ce cauta, asemeni cel economic, militar sau de vre’o alta natura la fel de prozaica.
    Coroana, in speta Regele, reprezentau (sau mai bine zis ar fi trebuit sa reprezinte) demnitatea si onoarea umana. Materializarea, personalizarea la o scara mai concreta, a unor calitati umane care sa inspire emotional, motivational, oamenii de rand, cetatenii tarii in fruntea careia fusese uns.

    Actul de abdicare eu il vad mai curand drept un act relativ banal de recunoastre a unei stari de fapt. Mihai a recunoscut in scris ca aceste calitati lipsesc Casei Regale si prin urmare institutia monarhiei apartine unei etape istorice perimate, depasite.

    „…. constient de raspunderea ce’mi revine, consider ca institutia monarhica nu mai corespunde actualelor conditiuni ale vietii noastre de Stat, ea reprezentand o piedica serioasa in calea dezvoltarii Romaniei.”
    Existenta semnaturii pe pagina care contine aceste cuvinte, certifica realitatea afirmatiilor cuprinse in document.
    Semnatura facuta sub amenintare intareste de fapt aceasta realitate. Este un act de lasitate.
    Actul de lasitate este diametral opus rostului existentei moarhiei. Mihai e groparul monarhiei romanesti.
    Asta e tot.

    Interesant cum unora li se pare firesc ca un pompier de exemplu sa intre intr’o casa in flacari CONSTIENT CA POATE FI ULTIMUL ACT AL VIETII SALE doar pentru EVENTUALITATEA in care ar putea salva un copil (o singura persoana, nu un popor !!!) pe care nici nu’l cunoaste, al unor oameni pe care nu i’a vazut in viata lui.
    Si numele nu’i e ridicat in slavi de nici o institutie si nici nu’l baga nimeni in cartile de istorie.
    In schimb gasesc scuze imposibile, fracturand flagrant cea mai simpla logica, pentru un act atat de evident.

  20. Nu am mai avut rabdare sa citesc ce scriu toti ceilalti si poate ca au scris ce voi scrie eu acum si anume, ca ceea ce scrie autorul acestui „pamflet” politic (antiregal dupa parerea mea), e ca uita exemplul, al „dracului” de viu si prezent atunci in mintea oricarui om politic, ca barbaria blolsevica criminala, va inscena orice poate fi mai marsav ca sa si atinga scopurile,asa cum fu lichidarea printului KIRIL al BULGARIEI,dovada ca semnalul lui STALIN ca va lichida in spatiul ei de manevra oferit de Churchill tot ce vor voi muschii lui de bestie, iar in prim plan sunt regalitatile si mai ales cea a Romaniei pe care Lenin ajutat de sluga lui maghiara Bela Kun vroiau inca din 1919 sa o lichideze! Regele a procedat tactic ca Mihai Viteazul la Calugareni retraandu se in munti fara sa l intalneasca pe Osman Pasa sa i dea el,Viteazul, o palma, cum absolut aiurisant spune autorul articolului, neintelegand ca regele era pe lista impuscatilor la cel mai mic gest gest de neacceptare a vointei ucigasilor talibani bolsevici(Mihai Viteazul fu si el jumate grec,si la fel Regele Mihai e si el, daca ne gandim ca mama regelui Mihai fu Regina a Greciei,desi originile ei erau altele dar oricum grecoaica, politic vorbind)

  21. Cantemir zice:

    Speculati inutil. Regele nu si-a vazut niciodata numele pe o asa zisa lista a impuscatilor. Aiurisant sau nu, noi ne-am facut de mult nostra culpa:
    https://camarasdelumini.wordpress.com/2011/10/24/cui-si-despre-ce-nu-va-vorbi-regele-maine/

De te frige la degete

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s